Bebelușul din Suceava, internat la terapie intensivă după ce a fost botezat, a murit azi-noapte, au anunțat reprezentanții poliției, transmit Știrile ProTV.
Un bebeluș în vârstă de doar șase săptămâni, născut prematur, a ajuns duminică după-amiază în stop cardio-respirator la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean Suceava, direct de la slujba de Botez.
Preotul care a oficiat slujba nu a ținut cont de ultimele protocoale în vigoare și l-a băgat pe micuț cu totul în cristelniță, moment în care copilul a înghițit o cantitate mare de apă, ce i-a fost fatală. „Un copil de o lună și jumătate a fost găsit în stop cardio-respirator la biserică după botez. Acesta a fost resuscitat de echipajul SMURD. A ajuns în stare gravă pe secția ATI, intubat și ventilat mecanic”, declara duminică seara doctorul Dan Teodorovici, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Suceava.
Protopopul Doru Budeanu a confirmat că bebelușul a fost scufundat complet în apă, arătând că „botezul se face prin întreita cufundare, după rânduielile Bisericii”. Protopopul a declarat, pentru Monitorul de Suceava, că a vorbit cu preotul care a oficiat botezul și acesta i-a spus că bebelușul a plâns atât în timpul botezului, cât și după ce a fost scos din apă, ceea ce ar însemna că semnele vitale erau bune.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Suceava, Ionuț Epureanu, a declarat, luni, pentru Mediafax, că bebelușul a murit duminică noaptea, în jurul orei 1, astfel că s-a schimbat încadrarea juridică inițială de vătămare corporală din culpă s-a schimbat, cercetările fiind desfășurate, în prezent, pentru ucidere din culpă.
Oare după astfel de cazuri dramatice pentru familiile ce și-au pierdut bebelușii în urma Botezului nu ar trebui schimbată „rânduiala Bisericii”, astfel încât aceștia să nu mai fie traumatizați? O întrebare pertinentă, ce ne vine în minte de fiecare dată când auzim e astfel de drame.
Citește și: ÎPS Teodosie aleargă cu lingurița după bebeluși