Despăgubiri de 50.000 de euro pentru familia unui copil mort în urma unei operații de polipi

Intervenția a avut loc la Spitalul Județean din Sibiu

Sentinta
Sentinta

Despăgubiri de 50.000 de euro pentru familia lui Alexandru, un băiețel de 3 ani decedat la Spitalul Județean din Sibiu, după o operație de polipi, potrivit digi24.ro.

Tragedia a avut loc în vara lui 2013, iar în 2021 părinții micuțului au cerut spitalului despăgubiri de 2 milioane de euro.

Spre finalul lunii trecute, instanța a dat verdictul. Decizia nu este, însă, definitivă. Alexandru avea 3 ani și jumătate și a ajuns la spital pe 5 iunie 2013, pentru o operație de scoatere a polipilor. La câteva ore după intervenția chirurgicală, copilul a început să se simtă rău. Mama a chemat de urgență medicul, care a constatat că micuțul intrase în stop cardio-respirator.

Băiatul a fost resuscitat, dar a intrat în comă. Nouă zile mai târziu, pe 14 iunie 2013, copilul a decedat. Părinții au depus plângeri, iar la nivelul spitalului s-a deschis atunci o anchetă internă. În urma verificărilor, trei cadre medicale (medicul curant, asistenta de serviciu și medicul șef al Secției Clinica ORL) au fost sancționate cu reducerea salariului cu 10% pe o perioadă de 3 luni.

Părinții copilului și-au căutat dreptatea în instanță. În 2021, aceștia au cerut despăgubiri în valoare de 2.030.000 euro.

După 10 ani de la tragicul incident instanța a decis, pe 23 ianuarie, că spitalul trebuie să le plătească daune morale în valoare de 50.000 de euro. „Obligă pârâta Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu la plata către reclamantul B. O. N., a sumei de 50.000 Euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale. (…) Obligă pe reclamanții B. O. N. și B. E. la plata, în solidar, a sumei de 4000 lei către pârâta Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și la plata sumei de 1000 lei către intervenientul R. G. G. și a sumei de 1000 lei către intervenienta B. C., cu titlu de cheltuieli de judecată parțial acordate, reprezentând onorarii avocațiale.

Cu cheltuieli de judecată pe cale separată pentru reclamanți”, se arată în soluția pe scurt publicată pe portalul instanțelor de judecată. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile. Femeie din Galați reţinută după ce şi-a bătut fiica care a decedat