CTP

Cristian Tudor Popescu nu mai are nevoie de nicio prezentare. El e omul ăla care spune, în cunoștință de cauză, ori doar păreristic, tot ce-i trece prin cap. Uneori e bine, alteori e rău. Cu toate astea, niciodată nu îl poți acuza pe acesta că părerea emisă nu e a lui, acesta fiind de-o sinceritate legendară și, din câte știm, necumpărat.

Astfel, întrebat fiind despre unul dintre subiectele „fierbinți” ale perioadei, și-anume cel al medicilor ce au demisionat, acesta a zis că nu are nicio problemă în acest sens, decizia e a fiecăruia, cu toate că plecatul în timpul turei nu se justifică și nu se acceptă moral. De asemenea, a mai făcut o paralelă între statutul medicului și cel al militarului care riscă Curtea Marțială dacă dezertează din război.

„Medicii care au plecat din serviciul de terapie intensivă în timpul orelor de serviciu, lăsând bolnavii în secția respectivă cu o singură asistentă care să-i ajute, acești oameni au comis zădărnicirea combaterii bolilor. Au dreptul să-și dea demisia, dar cine le dă dreptul să plece în timpul turei, în timp ce sunt acolo ca să salveze bolnavii? Își termină schimbul și după aceea își dau demisia.

Văd că nimeni nu a rostit lucrul acesta în legătură cu respectivii.

Au dreptul să-și dea demisia medicii. Da, au dreptul. În armată nu ar avea. În armată, pentru dezertare pe timp de război poți să ajungi în fața Curții Marțiale. În domeniul medicinei, nu. Poți să-ți dai demisia. E în regulă, dă-ți-o.

În Italia văd că se ia o măsură foarte corectă: și acolo pot să-și dea demisia medicii, din ce motive cred ei, fie că li se face frică, fie consideră că nu pot să meargă mai departe profesional în acele condiții. Li se acceptă, nu sunt în niciun fel urmăriți de autorități pentru asta, dar nu li se mai permite să practice profesia tot restul vieții. Pot să facă altceva, se recalifică. Dar mi se pare foarte corect pentru că tocmai au dovedit că nu aveau ce căuta în meseria de medic. Nu există în fișa postului frica și lașitatea la medici. Dacă le ai, e omenește și te înțeleg perfect. Dar atunci ieși din meseria asta și te duci și faci alta. Sunt multe alte meserii.

De asemenea, în Italia, când au părăsit posturile o serie de medici, de asistente, pentru fiecare dintre cei care au plecat au venit 5 în loc, voluntari, care să le ia locul. Sper să se întâmple la fel și în România.”, a declarat Cristian Tudor Popescu pentru Digi24.

Citește și: Constantin Catană: medicii sunt fricoși și lași

#News