După cum spune chiar el, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu: turismul românesc merită. Că merită știm și noi. Și nu de-acum, de ani de zile. Că niciodată nu s-a știut cum să se profite de zonele absolut senzaționale de pe la noi, asta e partea a doua. Astfel, întrucât o serie de oameni politici și nu numai, au lansat un protest pentru reclădirea turismului românesc în timp de pandemie, Cîțu s-a gândit și el să comenteze un pic subiectul și să se prefacă interesat.
Cîțu: Turismul românesc merită!
„Turismul romanesc merită! În ultimii ani, 1 mai reprezenta începerea sezonului turistic în România. Din păcate, anul acesta, criza generată de COVID-19 a desființat această tradiție. Cu siguranță saptamana viitoare voi încerca să am o întălnire cu organizațiile reprezentative din acest sector al economiei. Este sectorul poate cel mai lovit din economie de această criză. Trebuie să găsim și alte măsuri, pe lângă IMM INVEST, plata șomajului tehnic și amânarea ratelor la banca, pentru a-i ajuta să treacă peste această perioadă dificilă. Împreună o să trecem peste aceasta criza și ne vom bucura din nou de concedii în România”, a scris Florin Cîțu.
Absolut trist este că dacă anul trecut, pe vremea asta, comentam în acest fel vis-a-vis de administrația PSD, iată că anul acesta comentariile mi-au rămas aceleași, aplicându-le altora, celor ce au promit să vor fi altfel, însă n-au fost. O fi pandemia de vină.
Citește și: Klaus Iohannis, pe cale să fie reclamat de Ciolacu la CNCD