Panourile cu medicii-sfinți au ajuns și în Constanța și, sinceră să fiu, le aștept și în Galați. Deși nu cred că le voi vedea decât în poze. S-a tot discutat despre ele, de la controverse religioase până la aprecieri sincere. De la faptul că avem nevoie de ele, că ne inspiră, până la faptul că, de fapt, sunt inutile. Că-s pură blasfemie. Că-s Satana, Lucifer și-o armată de minioni ai infernului. Asta fiind părerea bisericii, pentru că biserica trebuie să aibă mereu o părere în legătură cu orice.
În Constanța nu a prea ținut treaba asta cu menajarea părerii BOR. Constanța a decis că panourile sunt ok așa cum sunt.
Părerea mea sinceră e că panourile sunt artă și atât. Nu te salvează de la vreo boală, nu te protejează, nu fac decât să te încânte vizual. Te inspiră, te fac să înțelegi că, indiferent de religie, medicii sunt acolo să te ajute. Ok, nu sunt tocmai dumnezei, dar, până la urmă, cine poate defini cu exactitate ideea de divinitate?
Ce spune Adriana Teodoru, purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța:
”La Primăria Constanța nu a fost înregistrată nicio plângere până acum. Nu avem niciun motiv să dăm jos panourile respective. Noi ne-am exprimat în mai multe rânduri respectul și recunoștința pentru medicii din Constanța, care își concentrează toate eforturile pentru vindecarea pacienților infectați cu coronavirus, dovadă fiind că în orașul nostru se înregistrează, până în acest moment, cea mai mare rată de vindecare din țară”.
Scandalul a pornit de la artă. Interesant. Arta care ofensează, dar ofensează selectiv. Adică, doar biserica e cea supărată. Artista Wanda Hutira a ilustrat medicii în mai multe ipostaze care amintesc de reprezentări grafice ale unor entități spirituale din mai multe culte religioase. Pe înțelesul catolicilor, ortodocșilor, musulmanilor sau budiștilor. Artă – fără discriminare.
”Uneori miracolele vin de la oameni. Acest serial de la Wanda Hutira face parte dintr-un nou proiect realizat de McCann România. Vrem să transformăm orașele în locuri care dau putere celor care au cea mai mare nevoie de ea în aceste zile, doctori. Merg pe străzi în drum spre cea mai grea treabă acum. Așa că am luat-o ca meseria noastră, ca comunitate creativă, să transmitem mesajul nostru de mulțumire ” medicilor.
Fiecare artist cu o interpretare unică. Imaginile vor apărea în aer liber în toată țara. Vor veni și altele în curând! #susțineredoctorilor”, a scris pe pagina sa de Facebook Cătălin Dobre, executive creative director McCann.
Citește și: UNITED are inimi pentru România și inimi pentru medici