Gerhard Haderer nu este doar un nume, ci chiar numele artei satirice contemporane. Asta pentru cei care nu știu sau nu înțeleg satira. Desigur, satira nu e pentru toată lumea, nu e pentru cei ușor de ofensat sau pentru cei (mult) prea sensibili. De ce e important? Pentru că desenele sale fotorealiste reprezintă fix oglinda societății. Și asta de mai bine de 30 de ani.
Vorbim de societatea actuală caricaturizată și vorbim și de un atelier online. Un atelier care caricaturizează politica, obiceiurile, religia, tehnologia și viața de zi cu zi. Dar nu viața pe care o consideram normală. Ci, mai exact, ceea ce am devenit. Viața pe care o considerăm normală în momentul de față și cu care ne lăudăm. Și obiceiurile nocive fără de care nu am putea trăi.
Vorbim de exemple de caricaturi și proiecte satirice, instrumente de analiză care sunt învățate și folosite pentru a exersa gândirea critic-politică.
Și acum, ceva despre caricatură: cuvântul ”caricatură” provine din italianul ”caricare” și înseamnă ”supraîncărcare”. Sarcina caricaturistului este să exagereze portretul oamenilor și condițiile sociale. Și asta pentru că artiștii se deplasează întotdeauna la granița dintre provocare și tabu.
”Jocul de a atinge aceste limite este un adevărat exercițiu de nebunie, și fix asta duce la frumusețe caricaturii”, spune Haderer.
Dependența de telefon, de aprobul Internetului, falsitatea sau lenea sunt doar câteva dintre subiectele preferate de Haderer.
Sunt 31 de imagini care vorbesc de la sine și care vorbesc despre fiecare dintre noi. Dacă, odinioară, caricatura însemna doar politică, religie și, uneori, sex, s-au schimbat multe. În momentul în care ajungi să te regăseși în duritatea caricaturii, da, există o problemă. Se obișnuia să se râdă de anumite tipare: un om beat, un hoț, un infractor.
Am devenit infractorii propriilor noastre vieți. Și, mă tem că oricât de mult și de real ne-ar desena Gerhard Haderer, vom alege râsul. Doar râsul. Fără a simți nevoia de a schimba ceva. Până la urmă, suntem perfect de imperfecți. Și ne și mândrim cu asta.
Citește și: British Museum m-a lăsat să văd gratuit o parte de istorie
