Viorica Dăncilă - foto Iulia Kelt

Invitată la Antena 3, Viorica Dăncilă îl mustrează pe Paul Stănescu, susținând că un secretar general al PSD ar trebui să rămână loial obiectivelor partidului. Nemulțumită de faptul că acesta ar fi criticat-o la rândul lui, Dăncilă a decis că-i cazul să riposteze și l-a acuzat pe Stănescu de faptul că ar aborda o tactică slabă.

„Eu cred că domnul Paul Stănescu nu trebuie să fie atașat unei persoane. Este secretarul general interimar al PSD și trebuie să rămână loial obiectivelor partidului și să aibă tăria să accepte atunci când sunt lucruri care pot afecta imaginea partidului. Iesirea dlui Paul Stanescu eu speram sa fie o iesire obiectiva in care sa arate ca apara fiecare membru de partid, ca apara partidul, principiile si obiectivele acestui partid. Aceste atacuri la persoana sunt o tactica slaba. Am mai vazut din partea dlui Stanescu asemenea iesiri. Eu il rog pe Dl Stanescu atunci cand iese in spatiul public si face astfel de acuzatii sa aiba in spate dovezile necesare”, a declarat Viorica Dăncilă.

Declarațiile Vioricări Dăncilă vin ca răspuns următoarelor spuse de către Paul Stănescu

„Cu doamna Dăncilă am avut o discuţie tete-a-tete, înainte de a accepta propunerea de a fi preşedinte executiv, după europarlamentare. Am rugat-o două lucruri: unu, să nu facem congres în 2019, ci în ianuarie-februarie 2020, şi doi, i-am spus să nu candideze. Am bătut palma, doamna a fost de acord. Înţelegerea a durat foarte puţin, şapte-opt zile cred. Am mers la Cotroceni pentru consultarea cu votul în Diaspora, în formula Dăncilă-Fifor-Stănescu-Ciolacu-Teodorovici. După întâlnire, domnul preşedinte a rugat-o pe doamna premier să stea de vorbă cu dumneaei, câteva minute. Cred că au stat 20 de minute, dacă nu o jumătate de oră. Ajungând la Parlament, doamna Dăncilă ne-a spus că vrea Congres imediat. Eu i-am spus că pe mine m-a pierdut, în condiţiile date. Eu m-am retras şi am văzut cu toţii ce a urmat“, a afirmat Stănescu, citat de Realitatea de Olt.

Citește și: Ciolacu, pentru prima oară la CristoiuTv

#News