Liviu Pleșoianu

Pleșoianu e un tip amuzant de felul lui, însă cumva mereu în contratimp. Când vrea să fie amuzant, nu e, iar atunci când încearcă să fie serios și războinic, devine amuzant. Ei, ce mai contează? Important e să fii amuzant până la urmă, indiferent de intenție. Și-apoi, fie vorba între noi: noi, românii, suntem un popor de oameni glumeți. Dacă n-avem umorul ăla din născare, asociat c-un coeficient ridicat de inteligență, cu siguranță ne lovește umorul ăla de situație, cel involutar. C-așa suntem noi, niște norocoși.

Revenind la oile noastre, copilul rebel din Pleșoianu a observat o chestiune destul de „gravă”. În opinia ochiului critic, site-ul președintelui ar trebui închis pe motiv de fake news. Să închidem, domnule, baraca prezidențială! Ce-i asta? Domnule Vela, se aude rugămintea lui Pleșoianu până la dumneavoastră? Faceți ceva de urgență! Ori mai bine vorbiți cu domnul Tătaru să-i trimită omului pastilele, iar dacă nici asta nu funcționează, vorbiți cu cealaltă pila a domniei voastre ca să-i dedice o rugăciune de împăcare a sufletului tulburat.

Pleșoianu: „site-ul publică un material audio-video și text în care preia și diseminează următoarea INFORMAȚIE FALSĂ lansată IRESPONSABIL de cetățeanul numit “Klaus Werner Iohannis”

„Dat fiind faptul că site-ul „www.presidency.ro” recidivează publicând noi informații FALSE lansate iresponsabil în spațiul public de un cetățean numit “Klaus Werner Iohannis”, solicit din nou închiderea site-ului specializat în FAKE NEWS.

Dragă domnule ministru Vela,

Prin prezenta, vă solicit din nou să emiteți decizia de blocare a accesului utilizatorilor către site-ul https://www.presidency.ro, întrucât informațiile disponibile prin intermediul articolelor publicate pe acest site continuă să nu fie susținute de argumente științifice sau surse relevante. În data de 27 aprilie 2020, la doar două zile după prima semnalare a informațiilor FALSE publicate pe site-ul „www.presidency.ro”, aici a fost publicat un NOU FAKE NEWS GROSOLAN. Astfel, site-ul publică un material audio-video și text în care preia și diseminează următoarea INFORMAȚIE FALSĂ lansată IRESPONSABIL de cetățeanul numit “Klaus Werner Iohannis”:

„Am dorit și să aflăm ce se întâmplă acolo unde experimental s-au deschis școlile. Avem un exemplu din Franța, unde într-o provincie s-a deschis experimental școala, și experimentul nu a decurs foarte bine. După puține zile, zeci de elevi au fost testați pozitiv și mai mulți dascăli au ajuns, în doar câteva zile, la terapie intensivă.”

Informațiile prezentate de cetățeanul numit “Klaus Werner Iohannis” și publicate de site-ul de FAKE NEWS „www.presidency.ro” au fost contrazise chiar de MINISTERUL EDUCAȚIEI din FRANȚA!

Având în vedere că site-ul www.presidency.ro continuă să dezinformeze și să nu prezinte dovezi în susținerea afirmațiilor cetățeanului Klaus Werner Iohannis, afirmații care au potențialul de a induce o stare de confuzie socială artificială din cauza informațiilor false transmise și de a dezinforma publicul larg cu privire la pandemie, solicit Ministerului de Interne și Grupului de Comunicare Strategică emiterea deciziei de blocare a accesului utilizatorilor către site-ul https://www.presidency.ro.

Menționez din nou că măsura ar trebui dispusă luându-se în considerare inclusiv faptul că acest site reprezintă un portal de găzduire a numeroase informații false publicate în numele cetățeanului Klaus Werner Iohannis, informații care au menirea de a dezinforma publicul larg.”, zice Pleșoianu pe pagina lui de Facebook.

Citește și: Raluca Turcan pică ușor-ușor din divanul liberal

#News