Frumoasa Kasia Gallanio, o fostă prințesă din Qatar, a fost găsită moartă în casa ei din Merbella, o stațiune spaniolă, de către oamenii legii.
Femeia, în vârstă de 45 de ani, a fost cea de-a treia soție a lui Abdelaziz bin Khalifa Al-Thani, 73 de ani, unchiul emirului Qatarului.
Cei doi s-au căsătorit în 2004 și au avut trei fiice, aceștia luptându-se aproape 10 ani pentru custodia fetelor, după ce s-au despărițit. Kasia l-a acuzat că a agresat-o sexual pe una dintre fiicele lor, dar fostul soț a negat toate acuzațiile.
Kasia Gallanio a pierdut custodia. Viața de lux pe care cei trei copii o duc alături de tatăl lor
Instanța a decis ca cei trei copii să rămână cu Abdelaziz bin Khalifa Al-Thani în luxosul Avenue Montaigne de lângă Champs-Elysees din Paris, informează Digi24.
Născută în America, de origine poloneză, Kasia a locuit într-una dintre casele cuplului din Marbella. Potrivit presei locale, femeia suverea de depresie și avea probleme serioase cu alcoolul.
Medicii au precizat că fosta prințesă a murit din cauza unei supradoze de droguri, dar analizele post mortem vor stabili exact cauzele morții. De asemenea, anchetatorii au descoperit și urme de violență pe corpul ei.
Fostul ei soț locuiește în Franța din 1992, fiind forțat să plece în exil din cauza unei presupuse implicări într-o lovitură de stat împotriva liderului Qatarului.
Citește și articolul: Unde au plecat anul acesta parlamentarii pe banii cetăţeanului român