Negocierile dintre liderii USR (Dan Barna) și PNL (Ludovic Orban) s-au finalizat și cele două formațiuni vor avea candidați comuni pentru primăriile de sector din București, la alegerile locale programate pentru data de 27 septembrie. Până să se ajungă la acest acord cei doi lideri au avut mai multe runde de discuții, iar USR a reușit în cele din urmă să-și impună condiția principală referitoare la criteriile de integritate.
Astfel, Uniunea Salvați România a primit sectoarele 1 și 2, iar PLUS Sectorul 4, în vreme ce candidații propuși de PNL urmează să intre în competiția electorală pentru primăriile sectoarelor 3, 5 și 6. Clotilde Armand la Sectorul 1 și Radu Mihaiu la Sectorul 2 (ambii USR), Simona Spătaru la Sectorul 4, din partea PLUS, respectiv Cristian Băcanu, Sectorul 5 și Ciprian Ciucu la Sectorul 6 din partea PNL, au fost validați de Birourile Permanente ale celor două partide.
Singurul semn de întrebare, înaintea sedinţei Biroului Naţional Permanent al PNL, era cine va primi sprijin pentru Primăria Sectorului 3. Cel aruncat în lupta cu Robert Negoiţă, este Adrian Moraru. Totodată, candidatura lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei, independent, dar susținut de USR și PNL, a fost reconfirmată de cele două tabere.
Candidaţii comuni PNL-USR-PLUS:
Primăria Capitalei – Nicuşor Dan (independent)
Sectorul 1 – Clotilde Armand (USR)
Sectorul 2 – Radu Mihaiu (USR)
Sectorul 3 – Adrian Moraru (PNL)
Sectorul 4 – Simona Spătaru (PLUS)
Sectorul 5 – Cristian Băcanu (PNL)
Sectorul 6 – Ciprian Ciucu (PNL).
„A ieșit fum alb. Avem candidaturi comune la București. Nu a fost ușor. Am reușit să avem candidați comuni ireproșabili astfel încât să putem avea un rezultat cu care să mergem în fața electoratului”, a scris deputatul USR, Claudiu Năsui, pe Facebook.
„Astăzi avem de dat o veste bună pentru bucureşteni. Dreapta modernă proeuropeană s-a unit într-un proiect comun pentru Bucureşti. După săptămâni de discuţii, de analize de evaluări, partenerii din USR PLUS, împreună cu noi, cei din PNL, am hotărât că împreună putem să oferim un viitor mai bun pentru Bucureşti şi o viaţă de calitate mai bună pentru fiecare bucureştean.
Proiectul care ne-a unit este un proiect care trebuie să pună capăt modului lipsit de profesionalism, modului lipsit de interes şi de dedicare faţă de interesul bucureşteanului, modului dezastruos în care a fost guvernat Bucureştiul. Bătaia de joc la adresa bucureştenilor trebuie să ia sfârşit. Astăzi am decis în forurile statutare că vom prezenta candidaţi comun pentru Bucureşti, candidaţi la Primăria Capitalei şi candidaţi la primăriile de sector. Împreună am luat decizia de a susţine candidatura lui Nicuşor Dan pentru funcţia de primar general”, a declarat premierul Ludovic Orban, preşedinte al PNL.
Citește și: Nicușor Dan se teme de un duel electoral cu Traian Băsescu