Marcajul astrologic determinant al zilei este redat de către conjuncția lui Marte cu Uranus de pe zodia Taurului. Discutăm de un eveniment celest chiar foarte turbulent, ce ne vorbește de ipostaze ce țin de impulsivitate, radicalism, răzvrătire, hazard și pericole neașteptate. Pentru a mai tempera din expresia combativă a acestui marcaj celest aspru, ar cam fi recomandabil ca în această zi să ne dezvoltăm unele calități ce țin de: înțelepciune, rațiune, moderație, precauție și reziliență. Horoscop 2 august
BERBEC
Vă puteți aștepta la unele pierderi mai importante în plan financiar, material. Nu este o zi de bun augur pentru a vă dezvolta unele abilități, competențe sau talente ce au o natură cumva mai marțială, masculină.
TAUR
Astrele vă arată cumva mai duri, extremi și totalitari. Puteți atrage unele energii chiar foarte nefaste asupra dumneavoastră, fiind necesar să vă căutați cât mai strașnic un echilibru emoțional ferm.
GEMENI
Vi se pot releva unele probleme de sănătate chiar destul de mari, însă și cumva mai ciudate, stranii. Aveți grijă și să nu atrageți și adversitatea ascunsă a unui bărbat mai tânăr destul de periculos!
RAC
Marile planuri ale dumneavoastră de viitor pot cunoaște o complicație semnificativă! Se poate isca și un conflict spontan, chiar urât cu un prieten apropiat oarecum mai tânăr!
LEU
În plan profesional se pot reliefa dificultăți importante! Există un risc înalt să luați o decizie majoră (foarte) greșită în carieră ori să intrați în unele discuții aprinse cu șefii! Totodată, se mai evidențiază și o lezare a bunului renume!
FECIOARĂ
Aveți parte de o zi totalmente contraindicată pentru studiu, examinări și călătorii, îndeosebi pe distanțe foarte lungi! Vi se mai relevă și un nivel chiar ridicat de stres și o stare mentală mai neașezată.
BALANȚĂ
Din păcate, vi se relevă un risc chiar destul de important de accidente ori de incidente, unele cumva mai curioase, mai stranii, așadar încercați să fiți ceva mai grijulii! Căutați să nu vă îndatorați financiar excesiv!
SCORPION
În viața de cuplu puteți avea parte de unele neînțelegeri ori chiar certuri destul de dure! Căutați, pe cât puteți, să ajungeți rapid la un compromis echitabil cu persoana iubită! Nu este o zi fastă nici pentru afaceri!
SĂGETĂTOR
Puteți avea parte de unele probleme de sănătate cumva mai serioase! La locul de muncă se poate isca un conflict destul de aspru cu un coleg mai tânăr. Și în plan gospodăresc se cam prezintă ipostaze mai neplăcute.
CAPRICORN
Din nefericire, vi se preconizează o zi destul de supărătoare sub raport sentimental, romantic. Se pot releva chiar rupturi afective grave în relația cu persoana dragă! Se mai relevă și unele potențiale pericole legate de proprii copii.
VĂRSĂTOR
Se cam anunță o zi cu probleme în familie! Există un risc semnificativ ca un bărbat, probabil mai tânăr, din familie să aibă parte de unele evenimente mai grave! Se mai pot ivi și unele stricăciuni legate de mediul fizic al casei!
PEȘTI
Aștrii zilei vă arată mai surmenați, irascibili și impulsivi! Este necesar să vă calmați și să vă întăriți mai forte sub raport mental și intelectual. Este posibil să primiți și o veste mai neplăcută despre sau de la un bărbat mai tânăr.
Horoscop HashtagNews