Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila afirmă că, până în prezent, vara aceasta doar un pacient a fost diagnosticat cu infecţia cauzată de virusul West Nile, transmisă prin înţepătura de ţânţar, potrivit g4media.ro.
Rafila precizează că nu este exclusă posibilitatea ca noi cazuri să apară, în perioada următoare, şi subliniază importanţa acţiunilor de combatere a insectelor.
”Deocamdată nu sunt probleme deosebite, pentru că nu avem decât un singur caz confirmat în acest an, dar asta nu înseamnă că nu vor apărea noi cazuri noi, ne aflăm la debutul sezonului, maximul va fi, probabil, la sfârşitul lunii august. (…) Avem un singur caz până în momentul de faţă, dar cu siguranţă vom avea mai multe cazuri, au fost ani când am avut diagnosticate sute de cazuri, în urmă cu 25 de ani a fost prima dată când în România a fost identificată această boală şi a fost o situaţie destul de serioasă. Deocamdată lucrurile sunt sub control”, a afirmat Alexandru Rafila.
El a precizat că sunt persoane la care infecţia West Nile este inaparentă, în timp ce pentru altele, mai ales pentru cele cu comorbidităţi, acesta poate fi fatală.
Ministrul a atras atenţia asupra faptului că este foarte importantă acţiunea autorităţilor locale pentru combaterea insectelor. În ceea ce priveşte municipiul Bucureşti, Rafila a susţinut că este nevoie ca administraţiile locale din Capitală şi din localităţile limitrofe acesteia să îşi coreleze activităţile de dezinsecţie, având în vedere că insectele migrează.
Alexandru Rafila a mai afirmat că medicii români de la spitalele de boli infecţioase sunt pregătiţi să trateze pacienţii cu astfel de afecţiuni.
Rafila a subliniat că există ”măsuri simple, pe care orice om le poate lua”, cum ar fi folosirea de îmbrăcăminte care să acopere extremităţile, folosirea de substanţe repelente pentru ţânţari sau, în mediul rural, curăţarea zonelor în care se acumulează apă, astfel încât ţânţarii să nu fie atraşi în curţi şi anexe.
Traficanți de droguri prinși în Centrul Vechi al Capitalei și Cluj