Președintele PMP, Eugen Tomac arată cu degetul spre prefectul Capitalei care a semnat ordinul prin care îi încetează mandatul de primar lui Robert Negoiță. Conform unei postări făcute de Tomac, pe Facebook, se vede că data documentului este din… 2019, deși suntem deja în septembrie. Mai mult, Tomac consideră că această „eroare” este una intenționată din partea prefectului Gheorghe Cojanu.
Încurcate sunt „datele” prefectului
„Am primit zeci de telefoane și sute de mesaje agresive de când am afirmat că este blat între închipuita «dreapta unită», PSDPonta și PSDCiolacu în capitală.
Faptele, însă, confirmă realitatea că nimeni nu a vrut să îl deranjeze pe primarul de stânga al Sectorului 3. Mihai Neamțu, Candidatul PMP la sectorul 3, a solicitat Prefectului municipiului București încă de acum 2 săptămâni, când s-au depus candidaturile, să constate că lui Robert Negoiță i-a încetat calitatea de primar al Sectorului 3, deoarece nu mai candidează din partea PSDCiolacu, ci din partea PSDPonta, deci același partid, dar cu altă ștampila și antet”, a scris Tomac pe Facebook.
Eroare intenționată sau greșeală „nevinovată”
Tomac consideră că această „eroare” îl poate ajuta pe Negoiță.
„Prefectul, pentru a mima că face ceva, emite un ordin datat – atenție! – 2019, pentru a-l ajută pe Negoiță să câștige în instanța.
Domnule Prefect, orice zi în fruntea Prefecturii este o rușine! Demisia și plecați acasă! Este inadmisibilă această abordare!
DEMISIA, acum!”, a scris Tomac.
Citește și: Robert Negoiță și-a piedut mandatul de primar. Traseimul costă!