Eșecul răsunător al moțiunii de cenzură de luni a făcut prima victimă. Deputatul PSD de Olt, Dan Ciocan a fost exclus din partid, într-o ședință a PSD Caracal, pentru absența de la dezbaterea și votul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Orban. Ciocan se număra printre cei cinci social-democrați ce nu au fost prezenți la ședința de luni.

Astfel, biroul permanent al PSD Caracal a decis, cu unanimitate de voturi, excluderea lui Ciocan.

„Mai mult de atât, s-a observat că nu mai rezonează de mult timp cu principiile organizației PSD Olt, organizație care i-a oferit totul, din punct de vedere politic: două mandate de deputat și funcția de președinte al organizației Municipale Caracal, una dintre cele mai importante organizații din județ.

Organizația noastră s-a delimitat dintotdeauna de atitudini duplicitare, ipocrizie și lipsă de caracter. În situații dificile, mai mult ca niciodată, toți parlamentarii PSD ar fi trebuit să dea dovadă de solidaritate și unitate în lupta cu un guvern PNL, care ne-a izolat pe toate planurile: atât social, cât și economic.

Este și mai grav, că lipsa sa de susținere se manifestă într-un context social extrem de greu, ignorând un demers care și-a propus să trimită acasă un guvern incompetent, care a dus țara în cea mai mare scădere economică din ultimii 26 de ani”, transmite PSD, potrivit Mediafax, citat de Știri pe surse.

Cvorumul necesar pentru dezbaterea și votul moțiunii era de 233 de parlamentari, însă în ședința de luni au fost prezenți numai 226 de senatori și deputați.

Citește și: Guvernul Orban rămâne! PSD nu a reușit să strângă cvorumul

#News