Europarlamentarul și prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a „povestit” într-un editorial despre „reparațiile” făcute de PNL, atunci când a sosit la guvernare. În opinia lui Rareș Bogdan, în momentul preluării guvernării, liberalii s-ar fi trezit în postura de a o lua de la capăt din princina legilor date de social democrați, în vremea propriei guvernări. Mai mult decât atât, acesta afirmă că PNL nu este, câtuși de puțin, un partid perfect, însă lasă de înțeles că se chinuie să atingă perfecțiunea, momentan reparând „daunele” lăsate în urmă de PSD.
„Oricât s-ar chinui niște politicieni mediocri și câțiva propagandiști bine plătiți să inducă senzația că demolarea Guvernului PNL este un act de sănătate publică, românii pot descoperi ușor că PSD îi minte cu nonșalanță, ca de obicei. Primul argument care îmi vine în minte este acesta: nu Guvernul PNL a făcut de rușine România în lume, ci cele ale PSD! Nu din cauza liberalilor a ajuns România pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume sau în jurnalele celor mai puternice televiziuni, ca tărâm unde o șleahtă de îmbuibați confiscă Justiția, terorizează magistrații și schimbă principii juridice ce rezistă pe glob din timpul Imperiului Roman! Ci din cauza social-democraților, care vor acum să dărâme Guvernul PNL pentru a „gestiona” câteva zeci de miliarde de euro pe care România le va primi de la Comisia Europeană. Dar nu este singurul argument! Cine are curiozitatea să compare administrațiile liberale cu pungile de sărăcie din România, marca exclusivă a social-democraților, găsește rapid multe altele”, a scris Rareș Bogdan într-un editorial pentru EVZ.ro.
Rareș Bogdan crede că ai lui sunt mai buni ca ai lor
Cât despre primari și președinți de consilii județene, Rareș Bogdan afirmă că, în comparație cu cei din PSD, liberalii au „mintea destupată” și prezență de spirit.
„Pe de o parte avem comunități conduse de primari și președinți de consilii județene destupați la minte, care au mobilizat toate resursele locale (comunitatatea academică, mediul de afaceri, ong-urile), au atras miliarde de euro pentru proiecte inteligente și au ridicat nivelul de trai; de cealaltă avem populații sărăcite, dresate să stea cu mâna întinsă, pentru a oferi un vot la momentul oportun. Fenomenul respectiv are o cauză: diferența de mentalitate, izvorâtă dintr-un algoritm cu bazele în istoria recentă. De-o parte avem oameni educați să susțină antreprenoriatul și economia de piață, bazată pe meritocrație și competiție, sau urmași ai unor intelectuali care au înfundat pușcăriile deoarece au refuzat să accepte Armata Roșie „eliberatoare” și nu și-au vândut conștiința; de cealaltă parte îi avem pe urmașii bolșevicilor români, pe admiratorii activiștilor puturoși care au făcut carieră în PCR prin slugărnicie, nu datorită calităților personale”, a adăugat Rareș Șerban.
Citește și: Tătaru, despre revenirea la școală. Fără declarație pe proprie răspundere