Pompierii au intervenit, vineri dimineaţă, la sediul unei firme care încarcă butelii de oxigen, la Cluj–Napoca, fiind constatate scurgeri dintr-un recipient de circa 10.000 de litri încărcat cu oxigen, potrivit g4media.ro.
Accesul persoanelor civile a fost restricţionat într-un perimetru cu o rază de 500 de metri, robinetul recipientului fiind închis
”Pompierii din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Cluj-Napoca au fost alertaţi în această dimineaţă, în jurul orei 5.50, pentru stingerea unui posibil incendiu izbucnit la un operator economic, cu obiect de activitate încărcarea de butelii de oxigen, situat pe strada Cantonului din municipiul Cluj-Napoca. La faţa locului s-au deplasat opt autospeciale pentru stins incendii, două autoscări, două echipaje SMURD şi unul SAJ, precum şi echipaje de poliţie. În momentul sosirii la faţa locului, pompierii au constatat că existau scurgeri de oxigen dintr-un recipient încărcat cu oxigen, de aproximativ 10.000l, fără a consta existenţa unei flăcări”, a transmis ISU Cluj. Astfel, s-a delimitat un perimetru în jurul operatorului economic, pe o rază de 500 de metri, în interiorul căruia a fost restricţionat accesul persoanelor civile. Robinetul recipientului încărcat cu oxigen a fost închis de către personalul de pe locul de muncă, fiind oprită astfel deversarea de gaz în atmosferă. Până în prezent nu au fost înregistrate persoane care să solicite consult medical, a precizat sursa citată. 160 000 de euro pentru viitorul Sectorului 5 – Smart City, primul pas a fost făcut