Managerul Serviciului de Ambulanță Dolj, reținut în urma perchezițiilor DNA

Au fost efectuate percheziții într-un dosar de corupție în care sunt vizate trei instituții.

Ambulanta
Ambulanta sursa foto pixabay

Managerul SAJ Dolj, Cristian Gingioveanu, a fost reținut, potrivit unor surse apropiate anchetei. Mai multe percheziții coordonate de procurorii DNA au avut loc joi în județul Dolj, inclusiv la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ), la spitalul CF din Craiova și la Stațiunea de cercetare agricolă Șimnic, potrivit stiripesurse.ro. 18 percheziții coordonate de procurorii DNA au avut loc în județul Dolj, inclusiv la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ), la spitalul CF din Craiova și la Stațiunea de cercetare agricolă Șimnic, potrivit surselor G4Media. Este vorba despre suspiciuni privind mită pentru angajări.

DNA a anunțat, într-un comunicat, că efectuează percheziții într-un dosar de corupție în Dolj în care sunt vizate trei instituții.

Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele: „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în cursul anului 2024, a unor infracțiuni de corupție, de către funcționari publici și complici ai acestora.

În cursul zilei de 31 octombrie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 18 locații situate în județul Dolj, din care trei sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice. În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție și Grupării de Jandarmi Mobile Craiova. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”.

Poștaș din Iași, acuzat de delapidare