Profil de candidat – Irinel Stativă, pentru Camera Deputaților, din partea PSD

Pe listele PSD Vaslui pentru alegerile parlamentare se află, pe un destul de eligibil loc trei, și Irinel Stativă, în urma lui Popică Eduard Andrei și a lui Adrian Solomon. Iar dacă numele lui Stativă vă este cunoscut laolaltă cu cel al lui Adrian Solomon, asta este pentru că cei doi deputați au fost implicați, în cursul verii trecute, în celebrul scandal de la Shaormeria Dristor, din Capitală. Astfel, în ciuda declarațiilor politice ale liderului PSD Marcel Ciolacu, cel ce se lăuda, la momentul respectiv, că va lua măsuri împotriva celor doi scandalagii, iată-i pe amândoi pe noile liste, cu șanse destul de mari de a ocupa încă patru ani de zile un scaun de deputat în Parlament.

Întru aducere aminte, cui a uitat:

Ce-a făcut Irinel Stativă pe la Camera Deputaților?

Dincolo de scandalul nepurtării măștii din shaormeria Dristor, aflăm că Irinel Stativă nu este, câtuși de puțin, la primul mandat, el ocupând funcția de deputat între anii 2004-2008, 2012-2016 și 2016-2020. Practic, timp de 16 ani de zile, Stativă a mâncat bani publici mai ceva ca pe shaorma, punând și ceva de-o parte. Că doar avea de unde!

Din declarația de avere din 2017 aflăm că, la vremea aceea, Stativă avea două terenuri, unul de 1600 mp primit prin donație în 2007 și încă unul de 2480 mp, cumpărat anul imediat următor. La capitolul imobile, același Irinel Stativă deținea trei imobile, dintre care două în Vaslui, iar unul într-o comună din apropiere. La capitolul autoturisme stătea un pic mai rău, conducând, cel puțin în mod oficial, un automobil cumpărat în 2006. N-avea bijuterii, n-avea nici conturi bancare, însă avea un credit scadent în 2037 și contractat în 2007, în valoare de 150.000 lei.

Din declarația de avere din 2020 aflăm că încă are terenurile și imobilele respective, însă și-a înnoit parcul auto lux cu două autoturisme achiziționate în 2018. Între timp a depus și ceva bani la bancă (82.815 lei), bijuterii tot nu s-a gândit să-și cumpere, însă a mai acumulat și vreo alte două credite pe la bănci, unul de 50.000 lei și încă unul de 30.000 lei. Și într-un final, de la Camera Deputaților câștigă 131.303 lei anual, în timp ce soția acestuia, judecător de meserie, pare să poarte pantalonii în casă, aducând un venit anual de 142.471 lei.

Tot de pe site-ul Camerei Deputaților aflăm că Irinel Stativă nu se prea mândrește cu CV-ul, așa că alege să nu-l publice.

La Cameră a vorbit de 21 ori în 20 ședințe, a luat parte la 3 moțiuni și a propus 42 de inițiative legislative, dintre care 14 au fost promulgate legi.

Controversele online-ului

Deputații Adrian Solomon și Irinel Stativă, care au făcut scandal într-o șaormerie, refuzând să poate mască, în fruntea listei PSD pentru un nou mandat în Vaslui / Viorica Dăncilă, lăsată în urmă / Listele PSD pentru 14 județe

Hotnews.ro

Vasluienii au votat in buna traditie, adica PSD: Orasele sunt rosii!

Ziare.ro

Deputații Adrian Solomon și Irinel Stativă au contestat amenzile primite pentru că nu au purtat mască

EuropaFM

Deputatul PSD care nu crede în COVID și jignește Poliția a vorbit 15 minute în Parlament, în 10 ani

Newsweek.ro

Mască pe figură și shaorma-n gură? Așa ceva nu scrie la carte!

HashtagNews.ro

Parlamentarul-trântor Stativã a încasat 2,5 miliarde lei vechi, pentru 40 de secunde de vorbit în Parlament!

Vremea Nouă

 Stativă a încercat sã musamalizeze accidentul. Femeia cu care era în masinã a dispãrut misterios, dupã ce a spart parbrizul cu capul!

Vremea Nouă

Mușamalizarea unui accident rutier

Deputatul Stativã a rãmas fãrã permis de conducere pentru 60 de zile. Mãsura a fost dispusã de politistii trimisi special de seful IPJ Vaslui, dupã ce presa a dezvãluit cã în accident era implicat un parlamentar, care a încercat sã musamalizeze cazul. Initial politistii au spus cã este un accident usor, fãrã victime si cã soferii s-au înteles amiabil. Dar nu a fost chiar asa. Accidentul a fost unul destul de dur, s-au deschis airbag-uri si un podet de pe marginea drumului a fost distrus. Deci, era clar cã nu se ma putea vorbi de o întelegere amiabilã. De abia peste douã ore la fata locului a venit si echipajul Politiei care a început sã investigheze accidentul. Si au început sã aparã pe rând surprizele. Au costatat cã parbrizul era spart în partea dreaptã a masinii deputatului, fapt care coduce la concluzia cã pasagerul s-a lovit destul de tare în urma impactului si cã accidentul este comis din vina exclusivã a lui Stativã care a încercat o depãsire neregulamentarã”, se arată într-un articol din 2018 al publicației Vremea Nouă, din Bârlad.

Citește și: Profil de candidat – Gabriel Oprea, pentru Camera Deputaților, independent

#News