Paradă militară, masă populară cu 7.000 de porții gratuite la Alba Iulia, de 1 Decembrie

La ora 12.00 este programată o slujbă de Te Deum la Catedrala Încoronării și un foc de artificii de zi.

Aproximativ 25.000 de oameni sunt așteptați joi la Alba Iulia, cu prilejul Zilei Naționale, potrivit primarului Gabriel Pleșa. Câteva sute de persoane s-au adunat de la primele ore ale dimineții în fața gării din oraș pentru ”Marșul Unirii”, eveniment anual la care participă diferite organizații: de la suporteri, reprezentanți ai unor grupuri din Diaspora, membrii și simpatizanți AUR și studenți din Basarabia, potrivit g4media.ro.

De altfel, și în acest an, în mulțime și-a făcut apariția și George Simion, liderul partidului AUR

. Autoritățile locale au pregătit un program destul de încărcat, cu ceremonialuri de depunere de coroane la statuile personalităților istorice, Marșul Unirii, slujbă de Te Deum, focuri de artificii, pe timp de zi și de seară, concerte și expoziții. Principalele repere rămân însă parada militară și masa populară unde se vor distribui 7.000 de porții de fasole cu cârnați. Marșul Unirii, Festivalul de tradiții și obiceiuri, cu produse gastronomice tradiționale, textile și de artizanat (zona Monumentului lui Avram Iancu din Cetatea Alba Iulia) și Primirea Soliilor din Cetățile de Scaun (reconstituire istorică în Piața Cetății) sunt programate de dimineața, înainte de prânz. 

La ora 12.00 este programată o slujbă de Te Deum la Catedrala Încoronării și un foc de artificii de zi.

 Parada militară se va desfășura de la ora 14.00, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918. Participă peste 800 de militari, cu tehnică terestră și aeriană.Trupe și tehnică de luptă, printre care și lansatoare HIMARS, vor defila între Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” și Hotel Cetate. La eveniment și-a anunțat prezența și premierul Nicolae Ciucă, al cărui program va fi însă unul strâns, în condițiile în care participă de dimineață la parada militară de la București și spre seară la dineul oferit de președintele Iohannis, la Cotroceni.

Deputatul Vlad Popescu Piedone: Românie, mama mea, Românie, țara mea, Românie, draga mea, La mulți ani, să-ți fie bine!