Bagheta franceză, inclusă în patrimoniul UNESCO

Bagheta este principala pâine consumată în Franța

Bagheta franceză a intrat în patrimoniul UNESCO. Franța produce aproximativ 16 milioane de baghete pe zi. Produsul tradițional a intrat în declin în ultimii ani, dar UNESCO l-a adăugat pe lista „patrimoniului cultural imaterial al umanității”, potrivit digi24.ro/.


Organizaţia internațională a distins astfel măiestria şi cultura din jurul acestui element esenţial al meselor franceze. Cu crusta sa crocantă, bagheta este astăzi principala pâine consumată în ţară.




În fiecare zi, 12 milioane de consumatori francezi intră într-o brutărie, peste şase miliarde de baghete fiind anual produse. Proveniența exactă a baghetei nu este cunoscută, unii sugerând că pâinea a fost comandată de Napoleon, deoarece soldații ar fi transportat-o mai ușor, în timp ce alții sugerează că a apărut mai târziu, la Paris, fiind o pâine ușor de rupt și împărțit de muncitori fără a fi nevoie de un cuțit. Alții însă cred că a fost produsă de un brutar austriac din anii 1830 pentru forma baghetei. 

Cu toate acestea, bagheta a primit acest nume abia în 1920, fiind instituite reguli stricte privind dimensiunea și greutatea ei, 80 de centimetri lungime și 250 de grame

Bagheta a avut chiar și un preț fix până în 1986. „250 de grame de magie şi perfecţiune în viaţa noastră de zi cu zi. O artă franceză de a trăi”, a scris preşedintele francez Emmanuel Macron pe Twitter, salutând decizia UNESCO.
„Un act simbolic puternic” pentru Audrey Azoulay, director general al UNESCO, şi „o recunoaştere” în opinia lui Dominique Anract, preşedintele Confederaţiei Naţionale a Panificaţiei şi Patiseriei franceze. Acest eveniment i-ar putea determina pe „tineri să urmeze această meserie”, a declarat el la Rabat, unde UNESCO şi-a anunţat laureaţii.

Peste 1.500 de militari vor participa la parada de Ziua Naţională a României