Decembrie este a douăsprezecea şi ultima lună a anului în calendarul gregorian, având 31 de zile. Ea este considerată prima lună a iernii, atât în calendarul oficial (1 decembrie), cât şi în cel popular (6 decembrie – Moş Nicolae) şi în cel astronomic (21 decembrie, ziua solstiţiului de iarnă). Potrivit tradiţiei populare, luna decembrie se numeşte Undrea, Andrea, Indrea, păstrând astfel amintirea Sfântului Apostol Andrei, prăznuit în 30 noiembrie, potrivit ziare.com.
Denumirea lunii decembrie derivă de la cuvântul „decem”, care înseamnă zece, deoarece a reprezentat luna a zecea în calendarul român, care începe pe 1 martie.
S-a păstrat această denumire în calendarul iulian şi în cel gregorian, cu început de an la 1 ianuarie, chiar dacă reprezintă numeric a douăsprezecea lună a anului. În decembrie, ziua are 9 ore, iar noaptea are 15 ore. Soarele răsare la începutul lunii la 07 h 31 m şi apune la 16 h 38 m, iar la sfârşitul lunii răsare la 07 h 52 m şi apune la 16 h 46 m. Curentul de în meteori, Geminidele produc în timpul fazei maxime între 60-80 meteori în perioada de 13/14 decembrie. Luna este plină 72%. Curentul meteoric Urside este activ între 13 – 24 dec. 2022.
Solstiţiul de iarnă are loc la 21 decembrie, la 23 h 38 m, potrivit site-ului www.astro-urseanu.ro, fiind legat de mişcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecinţa mişcării reale a Pământului în jurul Soarelui. La data solstiţiului de iarnă, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore şi 50 minute, iar durata nopţii are valoarea maximă, de 15 ore şi 10 minute. Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va creşte continuu, iar cea a nopţilor va scădea în mod corespunzător.
Paradă militară, masă populară cu 7.000 de porții gratuite la Alba Iulia, de 1 Decembrie