În ultimele 48 de ore au fost înregistrate nu mai puţin de 2.956 situaţii de urgenţă şi 263 de incendii, potrivit IGSU.

“Echipajele SMURD au acţionat în 2.417 cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat şi 9 cazuri pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere. De asemenea, salvatorii au intervenit în 81 situaţii pentru deblocarea persoanelor surprinse în medii ostile, precum şi în alte 186 misiuni de protejare a comunităţilor. În ultimele două zile, 2.398 persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, iar alte 19 persoane au fost salvate din incendii sau alte situaţii deosebite”, au transmis , joi, reprezentanţii SMURD.

Potrivit acestora, 82 de persoane au fost rănite de Anul Nou în urma utilizării materialelor pirotehnice, iar 28 de incendii au fost produse din cauza folosirii necorespunzătoare a materialelor respective.

La nivel naţional, în cadrul misiunilor de descarcerare şi a urgenţelor medicale, au intervenit peste 5.000 de pompieri, cu 300 de echipaje de pompieri SMURD, 110 echipaje de descarcerare şi 43 de autospeciale pentru victime multiple.

#news