Gina Pistol și-a încheiat anul cu un mesaj controversat pentru unii, dar plin de învățăminte pentru alții, care pot să citească (și) printre rânduri. Deși afirmă că 2021 a fost un an în care s-a „pierdut” mai mult, s-a „regăsit” mai puțin, în care nu a fost cea mai bună variantă a sa, totuși a fost o mamă bună pentru fiica sa și a lui Smiley, iar acest lucru pare să conteze cel mai mult pentru prezentatoarea tv.
„A mai trecut un an, an în care nu am fost cea mai bună EU. Lui nu i-am fost iubită bună. Nici soră buna fratelui. Nici mamei mele cea mai bună fiică. Oamenilor dragi mie nu le-am fost prietenă. Sinceră sa fiu, nici nu am încercat”, a scris Gina Pistol, pe contul de Instagram.
De altfel, vedeta afirmă că nici cu ea nu a fost bună, mai ales că în 2021 s-a „pierdut de multe ori” și s-a „regăsit” mai puțin. „Anul ăsta mi-a fost dor de mine. Mi-am lipsit. Și cu toate astea am făcut ceva bine. Am făcut tot ce mi-a stat în putință să fiu o mamă bună pentru fiica mea. Anul ăsta, în schimb, a fost cel mai bun cu mine. Am devenit mama și noi, @smiley_omul, am devenit mai uniți”, și-a încheiat aceasta postarea de pe Instagram, completând că le dorește urmăritorilor săi „sănătate la minte, trup și mai ales la suflet”. Postarea a fost însoțită de două poze explicite pentru trăirile sale, din 2021, una în care este alături de micuța Josephine, și o alta, cu un sărut pasional, alături de partenerul său.
Smiley a fost și el foarte emoționat de mesajul mamei fetiței lui și a lăsat și el un comentariu cât se poate de sincer, dar mai ales, cât se poate de clar: „Familia mea! Vă iubesc!”. Înlăturând astfel orice urmă de suspiciune cu privire la o posibilă separare între aceștia.
Citește și: Gina Pistol și-a luat copila și pisica și a plecat de-acasă