Filosoful și eseistul român a precizat, în cursul zilei de azi, 2 ianuarie, că a vizionat “Don’t Look Up”, filmul cel mai controversat al momentului.
Filmul a fost regizat de Adam McKay și lansat de Netflix chiar de Crăciun.
În doar o săptămână, a reuşit să stârnească multiple discuţii, atât în rândul internauţilor, vedetelor autohtone şi, mai nou, filosofilor.
Producţia a fost făcută să provoace controverse, potrivit criticilor de film.
Mihai Şora, despre “Don’t Look Up”: “Intru în poveste cum intră ața în mămăliga fierbinte”
“Trebuie să precizez imediat că sunt spectatorul ideal: intru în poveste cum intră ața în mămăliga fierbinte; mă pot proiecta într-o narațiune fără mare dificultate și accept din capul locului convențiile genului ficțional. “Don’t Look Up“ are un titlu prea ostentativ ca să treci pe lângă el; aș fi văzut filmul, așadar, și fără tărăboiul din jur (care nu mi-a influențat niciodată opțiunile) tocmai pentru injoncțiunea aceasta (sau din pricina ei)”, a scris Mihai Şora, pe contul de Facebook.
Conform filosofului, producţia reprezintă o comedie satirică, temele prezentate fiind populismul capitalist şi tirania mediocrității mediatice.
“Azi ești tânăr și mâine îl vezi pe DiCaprio durduliu și cu fața bucălată. Restul este entertainment şi deja vu, fără fiori metafizici”, a adăugat, cu ironie, Mihai Şora.
Potrivit site-ului Netflix, filmul Don’t Look Up, cu Leonardo DiCaprio, Jennifer Lawrence, Meryl Streep, The Unforgivable, cu Sandra Bullock, Viola Davis, și Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw, cu Dwayne Johnson și Jason Statham a ocupat primele trei locuri în clasamentul celor mai urmărite filme pe Netflix în ultima săptămână a lunii decembrie.
Filmul a reuşit să genereze discuții ample pe rețelele sociale, ceea ce a dus inclusiv la o reacție din partea Netflix România: “Ne cerem scuze pentru discuțiile iscate la mesele de Crăciun referitoare la Don’t Look Up. Răspunsul corect la întrebarea „Dacă Don’t Look Up e un film bun sau prost?” este DA”.