Impozite mai mari pentru case și mașini de la 1 ianuarie 2024

Taxele au fost majorate cu până la 14%

Sursa foto: Pixabay

Impozitele pentru case, maşini și parcare se măresc anul acesta. Bucureştenii vor plăti impozite cu 14% mai mari. 2024 vine cu majorarea mai multor taxe și impozite. Cele locale, adică cele pentru casă, maşină, teren şi chiar pentru locul de parcare, vor crește cu 13,8%. Este şi cea mai mare creştere din ultimii ani și este efectul indexării cu rata inflației, potrivit digi24.ro.

Multe dintre administraţiile locale au majorat taxele, nu doar cea din București.

Spre exemplu, impozitul pentru un apartament cu două camere de 50 de metri pătrați, de pe Bulevardul Dimitrie Cantemir din Capitală, deci zonă centrală, crește cu 27 de lei. Impozitul pentru un apartament de 3 camere urcă la 332 lei. Aceste valori prevăd reducerea de 10% dacă impozitul e plătit până pe 31 martie.  Cei care au o casă de peste o jumătate de milion de euro vor plăti de anul acesta o taxă suplimentară de 0,3% pe suma care sare de acest prag. De anul aceste se scumpesc și locurile de parcare de reședință. De exemplu, bucureştenii din cartierul Tineretului, vor plăti pentru un loc de parcare, aproape 683 de lei, cu 83 lei mai mult decât anul trecut.  

Mai mare va fi anul acesta și impozitul pentru mașini. Astfel, cine are, de exemplu, un autovehicul cu un motor de 2000 centimetri cubi va plăti către primărie cu 30 de lei mai mult.

  În plus, cei cu mașini care valorează mai mult de 75.000 de euro plătesc de anul acesta o taxă pe lux, de 0,3% pe ce sare de această sumă. Tot de anul acesta se majorează taxa pe valoare adăugată de la 5% la 9% pentru locuințele sociale noi și pentru cele cu o suprafață utilă de maximum 120 mp.  Dacă acum plătim 630 de mii de lei pe un astfel de apartament, după creșterea TVA prețul va urca la 654 de mii de lei. Mai mult vor plăti și cei care vor să devină prosumatori. TVA crește la 9% pentru livrarea și instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură și alte sisteme de încălzire de înaltă eficiență. Superstiții de Anul Nou în România