Un jandarm din Cluj, comportament bestial. El a fost filmat în timp ce trânteşte la pământ un bărbat, pe care-l loveşte cu piciorul şi îl înjură.
”Stai jos că te rup în două!”, îi spune jandarmul bărbatului. Incidentul s-a petrecut, sâmbătă seară, în faţa Gării din Cluj-Napoca, fiind surprins în imagini. La locului a ajuns şi un echipaj de Poliţie.
Un jandarm, comportament huliganic
„Stai jos că te rup în două! Tu cu cine ai impresia că vorbeşti?! Io îs nime în Cluj, mă?!” îi spune jandarmul bărbatului, se aude în filmarea dată publicității. Din filmare se vede cum bărbatul este lovit cu piciorul de către jandarm şi trântit la pământ.
CITEȘTE ȘI Dancila nemultumita de pedeapsa celor care i-au agresat pe jandarmi
Jandarmul, anchetat de superiorii săi
Conducerea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Cluj a anunţat că a demarat o anchetă, potrivit News.ro.
CITEȘTE ȘI Jandarmi batuti de cei pe care-i incatusau
”Din informaţiile pe care le deţin, subofiţerul se afla în zona gării într-o misiune de patrulare în timpul căreia a observat un conflict între două persoane. Jandarmul a încercat să aplaneze conflictul, să le despartă. Din cauza stării de ebrietate a uneia din persoane, nu a fost posibil acest lucru, aceasta devenind agresivă şi înjurându-l pe jandarm. Din ordinul comenzii unităţii, încă de azi noapte, a fost constituită o comisie de verificare. Din ce reiese din imaginile apărute în spaţiul public pe care şi noi le-am vizionat, este vorba despre un comportament agresiv, violent. Urmează ca această comisie să stabilească întregul context în care s-a produs incidentul”, a transmis IJJ Cluj, printr-un comunicat de presă.
Potrivit comunicatului, acest incident ”nu face cinste unui cadru militar”.#News