Antivacciniștii s-ar putea să nu mai aibă de ales! Nu-ți vaccinezi copilul, riști să fii amendat

Antivacciniștii ar putea fi obligați să-și vaccineze copiii

După cum bine știm, există o anume categorie de oameni ce refuză cu orice preț vaccinarea. Și nu numai că o refuză, însă dacă li s-ar o putere supremă, ar face ei cumva ca să interzică vaccinarea pentru absolut oricine, fie că e antivaccinist au ba!

Iată că astăzi li s-a dat atât lor, cât și celor ce sunt pro vaccin, o veste destul de mare. Unora una proastă, altora una bună. Vaccinarea copiilor ar putea să devină obligatorie. Se pare că deputații Comisiei de Sănătate au votat astăzi în unanimitate un proiect de lege ce prevede amenzi de până la 10.000 lei pentru cei ce refuză să-și vaccineze copiii.

Pentru că a fi pro-life nu înseamnă numai să vrei să interzici femeilor să mai poată avorta, ci să ai grijă și de formele de viață deja existente. Însă într-un mod foarte ironic, tocmai cei ce și-ar dori interzicerea avorturilor sunt tot aceia care se declară împotriva vaccinării, adică antivacciniștii. Argumentele aduse, fără număr!

Proiectul de lege mai are nevoie de votul plenului Camerei Deputaților pentru a putea să devină realitate.

„Încă nu am terminat raportul, am terminat şedinţa comisiei în care am dezbătut Legea vaccinării. Dacă până acum mergeam pe acest concept unanim, al obligativităţii informării, de astăzi putem vorbi şi despre o obligativitate a vaccinării. Dar nu vorbim despre un consimţământ prezumat, aşa cum el era trecut iniţial în proiectul de lege, acest punct a fost scos din lege, celelalte obligaţii rămânând incluse în lege, începând de la nivelul medicilor, la nivelul Ministerului Sănătăţii, Caselor de asigurări şi aşa mai departe. Consimţământul prezumat ar fi însemnat că de la naştere oricine ar fi considerat că îşi dă consimţământul pentru a fi vaccinat. Nu, acest consimţământ trebuie obţinut”, a explicat preşedintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor, Florin Buicu.

„Cea mai mare amendă este, din câte ştiu eu, de până la 10.000 de lei. Părinţii care nu vor să vaccineze un copil pot să aibă un motiv. Dacă există un motiv de nevaccinare, şi anume o contraindicaţie definitivă sau temporară, ei au posibilitatea, fără niciun fel de problemă, să refuze vaccinarea. Există nişte mecanisme prin care odată la 3-4 luni li se va prezenta părinţilor care este situaţia, se va discuta cu ei, li se va spune despre toate beneficiile legate de vaccinare”, a adăugat Buicu.

„Am avut o dezbatere pe tema asta. În principiu, suntem de acord să găsim o formă de responsabilizare a părinţilor în vederea vaccinării, rămâne în schimb să stabilim detaliile acestei legi, pentru că numai aşa să emiţi un proiect de lege… În primul rând, statul trebuie să asigure vaccinurile necesare pentru toate categoriile de boli pentru care se fac vaccinările, într-un număr suficient, astfel încât să permită vaccinarea tuturor celor care doresc. În al doilea rând, trebuie făcute campanii de informare cu consecinţele negative ale nevaccinării şi, în mod evident, trebuie găsită o formă de responsabilizare a părinţilor, că practic părinţii iau decizia pentru copii, dacă îşi vaccinează copiii”, a spus Orban după Biroul Executiv al PNL.

Citește și: Pupatul icoanelor nu te vindecă de Coronavirus

#News