Lui Tăriceanu îi e frică de Coronavirus, nu glumă!
Sau i-o fi frică de alegerile locale?
Și să nu vă închipuiți că-i e frică de Coronavirus! Nici gând! În realitate, lui Tăriceanu îi e frică de alegerile locale, întrucât la cât de rău i-au mers până acum socotelile în partid, mai-mai că s-ar putea lăsa cu o criză consistență de „mălai” pe la el pe-acasă/
Sub imperiul bunelor intenții legate de siguranța publică, acum, cu toată tevatura asta cu Coronavirus, Tăriceanu insistă cu amânarea alegerilor locale din 2020. Pentru că postarea precedentă a sa pare să nu fi ajuns la urechile ascultătorilor potriviți, acesta a decis că e cazul să reitereze ce-a declarat anterior, de data asta mai stufos, mai elaborat, mai tragic, mai comic. Ce-ar fi lumea asta fără Călin Popescu Tăriceanu și fără foamea lui de bani celebritate și de bani?
Așadar, iată noua sa declarație, menită să aducă câteva lămuri cu privire la rugămintea anterioară de a amâna alegerile locale:
„Am văzut că a produs multă vâlvă afirmația mea de ieri legată de posibila amânare a alegerilor locale. Ceea ce am spus este în strânsă legătură cu obsesia PNL și a lui Klaus Iohannis pentru organizarea de alegeri anticipate, pentru că sceneta cu Guvernul Cîțu nu păcălește pe nimeni: PNL nu își va vota propriul guvern. Nu l-au votat pe Orban, îl votează pe Cîțu? Să fim serioși.
Dar să revenim la alegerile locale. În condițiile în care toate statele lumii fac eforturi pentru a limita răspândirea coronavirusului și măsurile principale sunt cele de carantină, inconștienții veseli de la PNL și Cotroceni pare că fac totul ca virusul să se răspândească peste tot.
Zeci de state de pe toate continentele interzic manifestările publice, se anulează meciuri de fotbal sau se joacă fără spectatori, iar marii artiști își anulează concertele, totul ca parte a efortului de a nu aduna prea mulți oameni împreună și a facilita răspândirea virusului. Japonia și Comitetul Internațional Olimpic iau în calcul amânarea Jocurilor Olimpice care ar trebui să înceapă pe 24 iulie și zeci de curse aeriene sunt anulate în fiecare zi.
În aceste condiții cei care ar trebui să guverneze țara vor să pună de niște alegeri anticipate pentru Parlament care, în mod normal, ar trebui să se desfășoare în toamnă, în speranța că vor câștiga niște locuri suplimentare în viitorul Legislativ și că se vor menține la putere, fără să le pese de eventuale consecințe. Pentru că, mergând pe logica lor, scopul lor scuză mijloacele pe care le folosesc.
Pentru cei care nu au imaginea organizării unor alegeri iată un scurt rezumat. Sunt peste 18000 secții de votare, fiecare cu cel puțin 7-8 membri în secție și vreo 3-4 observatori. Asta înseamnă rapid vreo 180-200000 de persoane care vor manipula cele 18 milioane de buletine de vot și vreo 150000 de ștampile care vor trece de la o persoană la alta. Apoi, în fiecare secție de vot vor ajunge în jur de 1000 de persoane. Ulterior, se vor număra buletinele și se vor transporta la centru etc. Poate cineva să-și imagineze care ar fi efectul în lanț a doar 100 de persoane infectate care transmit boala la alte căteva sute, care la rândul lor se duc acasă și transmit la alte câteva mii și tot așa…? România ar deveni peste noapte o țară prizonieră a virusului și abia atunci am începe să avem probleme.
În România sunt astăzi peste 8000 de oameni aflați sub supraveghere sau în carantină. Din fericire avem puțin infectați.
Oare știu experții PNL și cei ai dlui Iohannis ce se va întâmpla cu virusul în 2-3 luni? Aș zice că habar nu au pentru că nimeni nu știe cum va evolua. Așa cum nu au avut habar cum să reacționeze pentru prevenirea și limitarea extinderii virusului. Și dacă nu știm ce se va întâmpla de ce forțăm aceste alegeri?
Asta este explicația pentru afirmația mea. Aleșii noștri locali își vor termina mandatele la mijlocul lunii Iunie. În loc să ne aruncăm cu capul în zid pentru a organiza alegeri anticipate mai bine să vedem dacă avem soluții constituționale care să prelungească mandatul aleșilor locali pentru a putea organiza alegerile în condiții de siguranță.
PS. Nu vreau să insist pe faptul că peste 90% din secțiile de votare din România se organizează în incinta școlilor și a doua zi după alegeri copiii și nepoții noștri merg în sălile prin care au trecut mii de oameni. Vă simțiți în siguranță pentru copiii noștri? Eu nu!”, scrie Călin Popescu Tăriceanu pe pagina sa de Facebook.
Citește și: Dorința lui Tăriceanu: alegeri locale amânate