S-a răzgândit nașa! Și dacă tot s-a răzgândit, l-a răzgândit și pe nașu’!
Nu-i ușor să fii nașa lui Liviu Dragnea în lumea lui 2020, când fostul dictator pesedist nu se mai află în cel mai șmecher birou de pe Kiseleff, ci într-o celulă banală de la sediul PSD Rahova. Duse sunt vremurile în care nimeni nu îndrăznea să-i sufle pe sub mustață lui Dragnea. Acum, fostul lider se află la mare ananghie. Ba îl bagă ăștia „nevinovat” la mititica, ba se taie la mână încercând să fie harnic prin garajul penitenciarului. Zile grele!
Unde mai pui că acum a mai rămas și fără nași! Dacă săptămâna trecută Irinuca îi scria poezioare drăgălașe pe Instagram, sugerând că pasul următor nu poate să fie decât cel al căsătoriei, iată că acum Lia Olguța Vasilescu l-a luat pe Claudiu Manda de mânuță, ca să se răzgândească împreună.
Citește și: Când aude de Belina, pe Dragnea îl doare splina
Cum în PSD miroase a schimbare de ceva vreme, cam de când a luat hățurile Marcel Ciolacu, o astfel de decizie nu miră pe nimeni. Niciun PSD-ist care se respectă nu și-ar mai dori acum să-i fie asociată imaginea cu cea a non-gratului Dragnea.
Nu-i nimic, nea Liviule, nenășit nu rămâi! Nași nu găsești dumitale? E plin penitenciarul de nași de toate categoriile. Ochii să-i deschizi și-i găsești peste tot. La sala de mese, la dușuri, după preferințe! Sau mai ai un pic de răbdare și te rezolvă Sorina!
Irinuca să nu te lase, că-n rest oi trece dumneata peste toate!