Tribunalul București a respins astăzi cererea intentată de DIICOT cu privire la dosarul „10 august”. Mai exact, vorbim despre un caz de „s-a rezolvat, nu se poate”, astfel că ancheta DIICOT împotriva șefilor Jandarmeriei va rămâne închisă, relatează Mediafax.
Dacă inițiat dosarul „10 august” a fost clasat de DIICOT în luna iunie, a anului trecut, ulterior, conducerea DIICOT cerea redeschiderea urmăririi penale.
Dosarul „10 august”, cu violențe și abuz în serviciu
În data de 10 august 2018, zeci de mii de oameni se strângeau în Piața Victoriei pentru a protesta împotriva regimului Dragnea, în mod deosebit vizând mult contestata Ordonanță 13. Protestul se încheia cu gaze lacrimogene, tunuri de apă și acces de violență gratuită a jandarmilor prezenți la protest, împotriva oamenilor.
„În data de 10.08.2018, începând cu ora 18.00, cu ocazia mitingului organizat în zona Piaţa Victoriei din municipiul Bucureşti, au avut loc incidente violente în care au fost implicate forţele de ordine din cadrul Jandarmeriei Române, în urma cărora a rezultat rănirea mai multor persoane”, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare.
Citește și: 10 August: s-a făcut dreptate pentru jandarmerița agresată și cam atât
Astfel, după un hei-rup de închidem-deschidem dosarul „10 august”, Tribunalul București a limpezit apele și a dispus clasarea dosarului, lăsându-i pe toți cei vinovați pentru violențele din acea seară nepedepsiți.
Citește și: 10 August, data aia din calendar pe care nu o uiți