Impozitarea pensiilor speciale este o necesitate. Așa spun, cel puțin, cei de la USR, cu Dan Barna în frunte. Mai nou, se vede treaba că și cei de la PNL par să fi adoptat o asemenea strategie. Dacă USR propunea inițial o impozitare de 90% a pensiilor speciale, iată că liberalii ridică miza și pariază tot pe un 95%. Dă cineva un 100%? PSD? Te bagi?

Recunosc că decizia celor de la PNL pare un pic trasă de păr în condițiile în care au avut nevoie de un imbold ca să „le vină ideea”. Nu de alta, însă opinia publică „țipă” de foarte multă vreme pe această temă.

În acest context, Dan Barna declara ieri pe Facebook: „Salutăm decizia PNL de a depune la câteva ore după USR un proiect de lege privind impozitarea pensiilor speciale. Vrem să credem că, măcar pe acest subiect, nu e vorba de concurenţă politică, ci despre o nevoie reală de a regla una dintre cele mai mari nedreptăţi din societatea românească actuală. De asemenea, credem că şi colegii de la PNL au în vedere faptul că statul are nevoie de toate resursele disponibile pentru a depăşi cu bine criza de sănătate publică şi previzibila criză economică. Parlamentarii USR vor colabora cu cei ai PNL şi cu cei ai oricărui partid dispus să ajute la rezolvarea cât mai rapidă a problemei pensiilor speciale. Sectoarele public şi privat trebuie să împartă greul acestei crize. Solidaritate înseamnă inclusiv acest lucru.”

Pe de altă, liberalii Daniel Fenechiu și Florin Roman, auzind de isprava celor de la USR, au pus bazele unei Ordonanțe de Urgență, pe numele ei de cod nr. 29/2020. Aceasta ar urma să instituie impozitarea progresivă a pensiilor speciale, începând cu 10%, ca într-un viitor apropiat sau nu, să se ajungă la o impozitare de 95%. De menționat, însă că nimic nu este bătut în cuie momentan, totul fiind la nivelul de propunere, dacă nu chiar declarativ.

„În calitate de lider de grup al PNL de la Camera Deputaţilor, alături de liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, am depus azi un amendament la OUG 29/2020, prin care solicităm impozitarea progresivă a pensiilor speciale de la 10% şi până la 95%. Este vremea solidarităţii şi a constrângerilor pentru toată lumea, inclusiv a celor care, beneficiind de pensii speciale, pot contribui la efortul financiar de care avem acum, atât de multă nevoie. (…) În categoria pensiilor speciale supuse impozitării progresive am introdus: parlamentarii şi funcţionarii parlamentari, magistraţii şi personalul auxiliar, inclusiv judecătorii CCR, funcţionarii Curţii de Conturi, Avocatul Poporului, personalul navigant, personalul diplomatic. Nu intră în categoria impozitării progresive poliţiştii şi militarii, beneficiari ai unor pensii militare”, afirmă deputatul Florin Roman.

Ce se va face cu banii obținuți din impozitarea pensiilor speciale? Exact cum ați ghicit, se vizează achiziționarea de aparatură și echipamente medicale. Să vedem, a zis orbul!

Citește și: Grapini numără miliardul de euro și-i dă cu trei în minus

#News