Ministerul Mediului a fost obligat să plătească daune morale în valoare de 100.000 de lei unui bărbat din Prahova desfigurat de urs, în timpul unui atac petrecut la o stână din comuna Telega. Sentința aparține Judecătoriei Câmpina și nu este definitivă. Atacul în urma căruia prahoveanul de 60 de ani a fost grav rănit de urs a avut loc în luna august 2021, la marginea unei păduri din comuna prahoveană Telega, potrivit ziare.com.
Bărbatul a fost grav rănit în zona capului, la gât și pe spate, fiind de-a dreptul desfigurat de colții și ghearele animalului sălbatic. După agresiune, omul a fost transportat la spitalul din Câmpina și ulterior la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.
El a fost diagnosticat cu multiple fracturi ale oaselor craniului și feței, plagă deschisă cu localizări multiple ale obrazului și regiunii temporo-mandibulare; leziuni superficiale multiple ale capului; fractura a planșeului orbitei. Ciobanul a explicat medicilor că, dacă animalul nu l-ar fi abandonat, probabil consecințele ar fi fost mult mai grave sau chiar fatale. Bărbatul a avut nevoie de mai multe intervenții chirurgicale în timpul cărora medicii au încercat să-i refacă fața ca pe un puzzle. Este vorba despre repunere în poziția anatomică a fragmentelor de os, imobilizarea cu plăcuțe de titan și șuruburi de titan). Evident rănile chiar vindecate au lăsat urme adânci, omul fiind acum aproape desfigurat, cu probleme de vedere, cu memoria afectată, dar a rămas și cu sechele psihice.
Un bărbat din Bihor, condamnat la închisoare cu suspendare după ce a furat doi câini