Marile orașe porturi interzic acostarea navelor de croazieră

Aceștia generează o presiune gravă asupra infrastructurii și mediului

Marile orașe porturi încep pe rând să interzică acostarea navelor de croaziera, crescand tot mai mult lista destinațiilor de călătorie de top de pe țărmurile Mării Mediterane și nu numai, care impun restricții din ce în ce mai mari pentru acostarea navelor de croazieră în porturile lor, potrivit stiripesurse.ro.

Monaco s-a alăturat și el unor orașe precum Veneția, Barcelona și Dubrovnik, care încearcă să oprească debarcarea necontrolată a mii de turisti în fiecare zi, deoarece aceștia generează o presiune gravă asupra infrastructurii și mediului, dar aduc în același timp beneficii economice disproporționat de mici comunităților locale

Marsilia din Franța și Amsterdamul din Olanda sunt, de asemenea, pe cale de a impune restricții pentru navele de croazieră, în timp ce Barcelona ia în considerare înăsprirea și mai mult a cadrului stabilit deja în acest sens.Începând din acest an, Monaco va accepta doar nave de croazieră de lux, țintind astfel doar spre călătorii care pot furniza o valoare adăugată mare, cu condiția ca aceste nave să nu depășească 250 de metri lungime, iar capacitatea lor să nu depășească 1.250 de pasageri. În Grecia, în schimb activitatea de croazieră rămâne în mare parte necontrolate, nefiind respectate nici măcar restricțiile care au fost stabilite pentru destinații excesiv de aglomerate, precum insula Santorini. Porturi precum Pireu și Salonic se pregătesc să poată găzdui nave din ce în ce mai mari, demarând proiecte de extindere a portului de pasageri.  Dosar penal pentru doi iranieni, prinşi în vama Curtici cu paşapoarte false