Un cetăţean britanic şi unul slovac au fost depistaţi de poliţişti, în incinta unui festival din staţiunea Mamaia, în timp ce ar fi oferit spre vânzare droguri de risc şi mare risc, potrivit g4media.ro.
Ei au fost ulterior arestaţi preventiv, informează Poliţia Română. Asupra acestora au fost descoperite diverse cantităţi de ketamină, cocaină, precum şi comprimate MDMA (ecstasy)”
„Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa, au documentat activitatea infracţională a două persoane, cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc. Astfel, în cursul zilei de astăzi, 1 mai a.c., poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au depistat, în incinta unui festival din staţiunea Mamaia, doi bărbaţi (unul de naţionalitate britanică şi unul de naţionalitate slovacă), în timp ce ar fi oferit, spre vânzare, droguri de risc şi mare risc.Asupra acestora, au fost descoperite diverse cantităţi de ketamină, cocaină, precum şi comprimate MDMA (ecstasy)”, precizează sursa citată.
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea celor doi, pentru 24 de ore, ei fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa. Ulterior, cei doi au fost prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, propunerea fiind admisă, mai menţionează informarea transmisă de Poliţia Română. Cea de a doua Școală Europeană de Vară Good Brother, organizată în perioada 13-16 iunie la București