Untold, Neversea și Electric Castle, cele mai mari festivaluri din România, nu vor mai avea loc anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus. Anunțul a fost făcut de organizatori, marți dimineață, care au oferit indicații pentru cei care au cumpărat deja bilete.

Decizia a fost luată în contextul în care evenimentele cu peste 1.000 de persoane ar putea fi interzise până pe 31 august 2020.

“În contextul incertitudinii care planează asupra industriei de evenimente, al continuării condițiilor stricte prin care oamenii pot lucra împreună, dar și al faptului că Ministerul Culturii a trimis în Parlamentul României un proiect de lege care interzice organizarea evenimentelor cu peste 1.000 de persoane până pe 31 august 2020, considerăm necesar să ne asumăm noi o decizie finală, care să ofere claritate tuturor celor care așteptau festivalurile din această vară. Cu inima frântă, dar cu certitudinea că luăm cea mai bună decizie pentru sănătatea și siguranța tuturor românilor, luăm decizia de a amâna Untold și Neversea din acest an, pentru anul 2021”, au anunțat organizatorii Untold și Neversea.

Cum rămâne cu cei care au cumpărat bilet

Cei care au cumpărat abonamente și bilete pentru edițiile din acest an au la dispoziție două variante pentru a nu pierde banii. Prima prevede transformarea acestora în abonamente și bilete care garantează accesul la una dintre următoarele trei ediții.

Cei care se vor afla în imposibilitatea de a participa la ediția din 2021 vor putea opta pentru refund în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2021.

Untold era programat în perioada 31 iulie – 2 august 2020 la Cluj-Napoca, iar Neversea, în perioada 2 – 6 iulie 2020 la Constanța, iar în cele patru zile sunt sute de mii de participanți.

Electric Castle, amânat și el

O decizie similară a fost luată și de organizatorii Electric Castle, festival care se desfășoară în comuna Bonțida, în apropiere de Cluj. Ediția cu numărul 8, care era programată în perioada 15-19 iulie, a fost amânată pentru 14 – 18 iulie 2021.

“Din păcate, cu o lună și jumătate înainte de momentul în care aceasta ar fi trebuit să debuteze, nu există nici un scenariu în care noi le-am putea asigura așa cum ne-am dori. Urmând direcția stabilită de toate marile evenimente din lume și deciziile autorităților din majoritatea statelor europene, pe care anticipăm că și autoritățile române le vor implementa în curând, anunțăm oficial că ediția a 8-a a Electric Castle se amână pentru perioada 14 – 18 iulie 2021”, au spus organizatorii.

Ei au precizat că toate biletele achiziționate pentru ediția a 8-a rămân valabile, iar noi detalii și opțiuni vor fi anunțate în următoarele zile.

#NEWS