Andreea Antonescu i-ar cere iertare tatălui ei, însă nu mai are cui

„În primul rând, i-aș spune de Sienna... și i-aș spune „iartă-mă”

Foto: Arhivă personală Andreea Antonescu / preluare Click.ro

Andreea Antonescu, fosta componentă a celebrei trupe Andre, nu poate trece nici acum peste una dintre cele mai mari drame ale vieții acesteia, moartea tatălui ei. Artista a povestit, în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță, că și acum regretă ceea ce s-a întâmplat între cei doi, înainte ca tatăl ei să moară.

Andreea Antonescu și-a tatuat anul de naștere al tatălui său

Declarând că numărul 57 o urmărește de multă vreme, fiind, totodată anul în care tatăl ei s-a născut, Andreea Antonescu a luat decizia de a-l imprima pe piele, ca un ultim omagiu adus părintelui cu care nu a mai apucat să se împace. „Mi-am dorit foarte tare să îmi tatuez numărul 57 pentru că este anul nașterii tatălui meu și totodată un număr care mă urmărește de mulți ani”, a povestit Andreea, citată de Click.ro.

„Cea mai grea perioadă a vieții mele a fost perioada în care l-am pierdut pe tatăl meu, am fost efectiv devastată. Au urmat 4 ani de terapie”, a mai spus Andreea Antonescu, adăugând că regretă acum faptul că nu a mai apucat să se împace cu tatăl ei, înainte ca acesta să moară.

Anul acesta se împlinesc 20 ani de la decesul bărbatului, iar cântăreața și-ar dori să i-o poată prezenta pe fiica ei, Sienna, însă și să-i ceară iertare. „În primul rând, i-aș spune de Sienna… și i-aș spune „iartă-mă”.

Citește și: Bianca Drăgușanu, replică dură la adresa fostei soții a lui Bădălău