Marilyn Monroe a fost mereu invidiată, atât pentru frumusețea sa, cât și pentru formele sale feminine.
În urmă cu zeci de ani, actrița și cântăreața americană a fost întrebată despre rutina sa zilnică și despre ce consumă pentru a se menține în formă.
În ciuda faimei, starul prefera să evite restaurantele, alegând să cumpere ingredientele și să le gătească. De asemenea, nu spunea nu nici înghețatei
Actrița nu se sfia să meargă la piață. De aici, cumpăra carne, legume, fruncte sau cotlete de miel. Ajunsă acasă, le frigea singură, cu ajutorul unui cuptor electric.
”Este un lucru bun, presupun, că mănânc simplu în timpul zilei. În ultimele luni, am dezvoltat obiceiul de a mă opri la gelateria lui Will Wright. Cumpăr o înghețată cu caramel fierbinte, în drum spre casă, de la cursurile mele de teatru de seară. Sunt sigură că nu mi-aș putea permite acest răsfăț dacă nu ar fi faptul că dieta mea normală este compusă aproape în totalitate din alimente proteice”, povestea regretata actriță
Marilyn Monroe apela la exerciții fizice ușoare, pe care le făcea în fiecare dimineață
Starul descria cum, în absolut fiecare dimineață, își începe primul exercițiu.
Acesta implica o rutină simplă de întărire a bustului, care consta în ridicarea unor greutăți de cinci kilograme din poziția brațelor întinse, până la un punct situat direct deasupra capului.
”Fac acest lucru de 15 ori, încet. Repet exercițiul de încă 15 ori din poziția cu brațele deasupra capului. Apoi, cu brațele la un unghi de 45 de grade față de podea, mișc greutățile în cercuri până când sunt obosită. Nu număr ritmic, așa cum fac oamenii care fac exerciții la radio. Nu aș putea suporta exercițiile fizice dacă ar trebui să fiu constrânsă să le fac”, descria, la acel moment, mult îndrăgita actriță americană.