Începând cu 1 iulie 2023, BRAI–CATA SRL. a demarat activitatea de salubrizare a unor suprafețe din domeniul public al Sectorului 2 din București, potrivit contractului încheiat între Primăria Sectorului 2 și societate. Salubrizarea vizează suprafețele din domeniu public al Sectorului 2 care nu fac obiectul contractului 1128/1999. Durata contractului de delegare este de 24 de luni, existând posibilitatea de prelungire cu o perioadă egală cu cea inițială, dar numai târziu de data începerii unui nou contract de delegare atribuit în condițiile legii pentru întreaga arie teritorială a Sectorului 2.
Ce activități vor realiza de angajații BRAI- CATA SRL
Potrivit prevederilor contractului, se vor executa activități de măturat manual sau cu ajutorul unor utilaje (echipamente, mașini), prin care se va face aspirarea (în zonele în care se poate face această activitate), precum și activități de întreținere a curățeniei, suprafața salubrizată fiind de 626.433 mp. Măturatul se va realiza cu frecvențele săptămânale specifice pe zonele cuprinse în cadrul contractului, timp de 52 de săptămâni anual. Întreținerea curățeniei va consta în îndepărtarea prin procedee manuale a depunerilor (hârtii, pungi, sticle.) aflate pe jos, din loc în loc, mentinerea curățeniei fiind făcută săptămânal, la un interval de 3-4 zile după executarea măturatului.
Deviza firmei BRAI CATA SRL: „Din respect pentru resurse!”
BRAI- CATA S.R.L. este o importantă companie care activează în managementul deșeurilor în România, prezența cu activități în București, municipiul Brașov, municipiul Călărași , județul Brăila, localități din județul Vâlcea. Societatea a avut în anul 2022 o cifra de afaceri de 110.424.751 RON , un număr de 894 angajați, care operează un număr de 2 stații de sortare ( Vădeni – Brăila, Brașov), o stație de tratare mecano-biologică ( Vădeni, Brăila) și 3 sisteme inteligente de returnare ambalaje tip SGR în Brașov.