Situație de râsu’-plânsu’ în Sectorul 5 unde, Florea Daniel își continuă campania electorală așa cum știe el mai bine. Mai c-o mită electorală, mai c-o promisiune mincinoasă că „în următorul mandat” cetățenilor le va fi mai bine ca în primul mandat (cel de patru ani întregi în care nu a făcut nimic pentru sector). Ultima ispravă a celui ce se numește încă primar al Sectorului 5 este cea întâmplată astăzi, unde zeci de oameni au așteptat să le vină rândul ca să-și încaseze voucherul de 100 lei, cel promis de Florea în schimbul unei ștampile pe numele lui la alegerile locale din 27 septembrie. Dincolo de izul penal al mitei electorale, în schimbul a 100 lei oamenii au trebuit să aștepte la o coadă interminabilă în plină caniculă, o coadă în care nimeni nu a vegheat dacă se respectă sau nu regula distanțării sociale. Da, în plină pandemie.
Coada umilinței în Sectorul 5
Cristian Popescu Piedone s-a aflat astăzi printre oameni, încercând ca de obicei să ia pulsul sectorului. Așezat ordonat la coadă, a constatat de îndată ce a inițiat un dialog cu oamenii că aceștia nu numai că îl recunosc, cu toate că aceasta este prima lui candidatură la primăria Sectorului 5, însă și că aceiași oameni nu știu cine le este acum primar, numindu-l pe Daniel Florea, „Marian” Florea. Iată cum o simplă încurcătură de nume poate reprezenta radiografia perfectă a situației din Sectorul 5. Un primar care trage ultimele sfori pentru a nu pleca din funcție. Un primar care a păstrat sectorul în paragină, iar pe oameni în „beznă”. Un primar care nu a coborât niciodată din „palatul său de cleștar” pentru a le da oamenilor ocazia să afle că-l cheamă Daniel, și nu Marian. Poate un amănunt nesemnificativ la o primă vedere, însă concludent în ceea ce privește intențiile și „realizările” celui ce va mai fi primar doar până în 27 septembrie.
Cireașa de pe tort o reprezintă doamna plimbătoare de hârtii, funcționar în cadrul Primăriei Sectorului 5, cea care se autointitulează „director general”. Dincolo de atitudinea ce debordează de superioritate fără fundament, doamna în cauză omite, la rândul ei, un aspect esențial și anume faptul că în responsabilitatea dumneaei intră și gestionarea distanțării sociale de la coadă.
„Nu mai e de glumă, când o campanie electorală ajunge să nască astfel de monstruozități. Domnule Florea, încetați bătaia de joc la adresa oamenilor din Sectorul 5! Nu mai faceți filme electorale, ci trimiteți funcționarii din birouri pe teren, să ducă tichetele beneficiarilor, nu îi mai chemați ca să îi umiliți la cozi interminabile! Măcar să le fi comunicat de ce acte au nevoie, nu să fie nevoiți să se deplaseze pe caniculă, pentru a lua în picioare o coadă la finalul căreia să afle că le mai trebuie documente, pentru a beneficia de respectivele tichete! Măcar un pahar cu apă de le-ați fi dat, sunt 38 de grade afară! Am vrut să văd până unde merge tupeul actualei administrații a Sectorului 5 care, după ce nu a făcut nimic timp de 4 ani pentru binele comunității, vine pe ultima sută de metri și încearcă să momească cu pomeni, în încercarea de a-i umilii. Oamenii au simțit însă că demersul este unul plin de falsitate și de interes politic, după cum mi-au mărturisit. M-am așezat printre ei, ca de fiecare dată, în cei peste 20 de ani, de când fac administrație publică. Nu vă pot descrie scârba cu care și-au manifestat părerea despre ceea ce face Primarul Florea, dar, mai ales, față de ceea ce nu a făcut acesta, pe perioada mandatului său. Funcționarii trimiși de acesta sunt agresivi, speriați, nesiguri pe ei, într-un dispreț generalizat față de cetățenii Sectorului 5, care le plătesc salariile prin taxele și impozitele achitate bugetului local. Personaje precum doamna blonda care, agitată, nu își asumă acțiunea lui Florea, motivând că nu vrea să fie filmată, trebuie să dispară din peisaj. Ei nu îi pasă de oameni, cu doar de cum să fie cât mai servilă față de Florea, ca să o mai țină în funcție. În rest, oamenii pot muri de sete la coadă, nu o interesează. Vă promit, stimată doamnă, că după 27 septembrie, nici măcar să vă întoarceți la Resurse Umane, de unde ați fost detașată la Complexul Multifuncțional și Electoral “Sf. Andrei” nu veți mai putea”, a scris Cristian Popescu Piedone alături de clipul atașat.
Citește și: Sectorul 5, cel încununat cu nepăsare și uitare