FOTO facebook
FOTO facebook

Biroul Permanent (BP) al Senatului, convocat pentru luni la ora 13.00, nu s-a putut întruni din cauza lipsei cvorumului, după ce membrii PNL și USR au boicotat ședința. Liberala Alina Gorghiu îi acuză pe cei de la PSD că încearcă forțarea amânării alegerilor parlamentare, iar pentru introducerea   pe ordinea de zi a legii care permite această amânare social democrații săvârșesc „abuz după abuz”.

„Situația de la Senat devine interesantă. PSD este atât de disperat, încât săvârșește abuz după abuz! Domnul Cazanciuc, care împreună cu conducerea PSD, se teme de alegeri ca Dracul de tămâie, a convocat un BP la 13. Motivul? Evident că unul singur: să amâne alegerile parlamentare ca să mai stea parlamentarii PSD încă 3 luni în funcție, prelungire votată chiar de cei care vor beneficia.  BP a fost fără cvorum, pentru că politicienii responsabili nu vor să participe la mascaradă penibilă, care pozează în responsabili în fata camerelor, în rest stau câte 13 persoane la mese mici.

A convocat ulterior, complet neregulamentar, Cazanciuc, fără o ordine de zi stabilită de BP un plen mâine, fizic, pentru probleme  organizatorice. PNL se va disocia de orice fel de ședință convocată neregulamentar, prin abuz în funcție, de PSD și vom apela la toate pârghiile regulamentare să contestăm demersurile în disprețul legii făcute de PSD. Acțiunea PSD de astăzi este încă un motiv pentru care alegerile trebuie să aibă loc în 6 decembrie și un motiv să scăpăm de majoritatea toxică a acestui partid!”, a scris Alina Gorghiu, pe Facebook.

Citește și: Rafila nu ne vede bine: până la alegeri, 10.000 de cazuri

#News