Lipsă de medici cu anumite specializări la spitalele din județele Tulcea și Constanța

La Spitalul de Urgență din Constanța sunt acoperite toate specialitățile, dar se înregistrează o lipsă de personal mediu sau auxiliar.

 Unele unități sanitare din județele Constanța si Tulcea se confrunta cu o lipsa de cadre medicale, unele specialitati neavand nici măcar un doctor din specialități extrem de căutate. De câteva luni, spitalele municipale din Medgidia și Mangalia nu au cardiologi, iar la Hârșova nu există neurolog, potrivit g4media.ro.

La Spitalul de Urgență din Constanța sunt acoperite toate specialitățile, dar se înregistrează o lipsă de personal mediu sau auxiliar.

Probleme sunt și la Tulcea, fiind cativa  ani de când Spitalul de Urgență are nevoie de pediatri și neonatologi. Spitalele municipale din Mangalia și Medgidia, care trebuie să asigure asistența medicală pentru zeci mii de locuitori, au rămas din vară fără singurii cardiologi angajați. „În momentul de față, în spitalul nostru, Cardiologia este deficitară, nu avem deloc. Era un singur cardiolog, care actualmente este în concediu de creștere a copilului“, a declarat managerul Spitalului Municipal Medgidia, doctor Dorel Oprea.

La Mangalia este nevoie și de un radiolog, a declarat directorul medical al unității sanitare, doctor Iulian Popa

:„Noi, în Spitalul Mangalia, nu avem cardiolog. Practic, orașul Mangalia beneficiază de serviciul unui singur cardiolog, care lucrează în sistemul privat. Cardiologul pe care îl aveam a plecat la o specializare și, după ce a terminat specializarea, ne-a anunțat că nu se mai întoarce. Criză de personal există cam în toate spitalele din țară, mai ales, așa cum spuneam, odată cu blocarea posturilor din sistemul public. De exemplu, nu avem radiolog şi asta în condițiile în care noi instalăm un aparat modern de radiologie. Așteptăm pe cei interesați să depună declaraţia de interes, mai ales odată cu terminarea acestui blocaj al posturilor în sistemul public.“ , a declarat doctorul Iulian Popa.

La cel mai mare spital din Tulcea, criza de medici durează deja de ani buni. „De cel puțin 7 ani sunt vacante posturile de la Pediatrie și de la Neonatologie. Și necesarul acesta este critic, pentru a putea organiza linie de gardă“, a declarat managerul Spitalului de Urgență Tulcea, doctor Tudor Năstăsescu. Spitalul de Urgență Constanța are medici din toate specialitățile,  dar nu nu are suficient personal mediu și auxiliar, iar angajările sunt blocate până la sfârșitul anului.

Restricții de trafic pe DN1, în județul Prahova