Profil de candidat – Cristian Dima, pentru Camera Deputaților, din partea PRO România

Cristian Dima este un om de afaceri gălățean, ulterior devenit politician traseist, cunoscut atât în Galați, cât și în afara lui. Cu câteva scandaluri la activ, acesta își dorește să ocupe un călduț loc de deputat, candidând la alegerile parlamentare din 6 decembrie, de data aceasta pentru PRO România lui Victor Ponta.

Liniștea nu ține mult

…Și nici promisiunile

Cu toate că acum se dorește parlamentar, în urmă cu patru ani, același Cristian Dima declara că pentru acesta e mai importantă liniștea decât funcția.

„Nu ştiu dacă mă va interesa să mai candidez vreodată sau să mai vreau să fiu în politică peste trei ani, dar vreau să mă simt liber! Nu încorsetat cu restrângerea unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti! Pentru că, totuşi, pentru asta lupt şi luptăm în ALDE, şi tocmai eu să stau cu restricţia unor drepturi şi libertăţi. Şi în acelaşi timp să lucrez şi pentru Guvernul României! Păi care e logica?! Pentru că mi se aduce o atingere drepturilor şi libertăţilor mele, fie vreau să candidez, fie nu, e treaba mea!”, spunea Cristian Dima.

Comentariul venea după ce ANI (Agenția Națională de Integritate) îl găsea incompatibil pentru funcția pe care o ocupa la acea vreme, și anume de secretar de stat în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, în urma căreia era demis de premierul de atunci, Sorin Grindeanu.

Cristian Dima, secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri din partea ALDE, a pierdut definitiv la ICCJ procesul cu Agenţia Naţională de Integritate. ANI îl acuzase de conflict de interese în 2013, pe când era consilier local, iar procesul s-a terminat abia marți, 28 martie 2017. Deşi, potrivit legii, „nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese sau al incompatibilităţii constituie temei pentru eliberarea din funcţie

Anca Melinte, jurnalist în Galați

Omul din umbra societății de transport public din Galați

Bănuit că i-ar fi ținut, la un moment dat, trena fostului primar al Municipiului Galați, Marius Stan, Cristian Dima intra pe listele USL și devenea consilier local la Primăria Municipiului Galați. Însă după ce Marius Stan pierdea următoarele alegerile locale în favoarea social democratului Ionuț Pucheanu, Dima se înșuruba bine în imediata apropiere a noii speranțe gălățene.

Așadar, umbla vorba prin târg cum că aceste alianțe i-au adus lui Dima un oarecare monopol din umbră pe firma locală de transport, Transurb Galați, pe care a condus-o sub orice critică, tot din umbră, prin directorașii puși acolo ca să facă act de prezență. Compania „supt” ALDE Galați punea în trafic adevărate sicrie pe patru roți, mașini ale timpului trecut care îi făceau până și pe cei mai atei dintre călători să-și facă o cruce mare la urcare.

Tot de amintit este și drumul expres Galați-Brăila promis de Cristian Dima, drum care se pierdea în negura vremii și a promisiunilor (electorale).

Tăriceanu, comoara cea mai de preț

De frica protestatarilor care l-ar fi putut înconjura pe liderul său de atunci, Cristian Dima alegea, în 2018, să păstreze secretul vizitei lui Călin Popescu Tăriceanu. Ba mai mult decât atât, să blindeze sediul ALDE Galați cu oameni fioroși, îmbrăcați în negru, inclusiv jurnaliștii prezenți la eveniment fiind trecuți pe sub furcile caudine, de parcă ar fi sosit la o conferință de presă NATO, nu ALDE Galați.

Între timp, Dima a uitat de Tăriceanu și s-a aruncat în barca lui Victor Ponta, de unde candidează pentru un post de deputat. Interesant este și faptul că la alegerile locale, fostul primar al Galațiului Marius Stan, își încerca și el norocul (fără succes), tot de partea lui Victor Ponta.

Zgârcit și bipolar

Dintr-o declarație de avere completată în 2019, aflăm următoarele: Cristian Dima e un om avut. La vremea respectivă, acesta deținea cinci terenuri, dintre care unul în București, vreo patru case (una în București, de asemenea), bijuterii în valoare de 200.000 lei (aproximativ, după cum s-a exprimat chiar acesta) și nu mai puțin de cinci firme. Poate cea mai cunoscută dintre acestea este Convert Trading, un lanț de case de schimb valutar, întinse pe toată suprafața Municipiului Galați.

Un om nu prea simpatic

Și dacă tot a venit vorba despre lanțul de case de schimb valutar deținut de Cristian Dima, poate că n-ar fi rău să povestim și despre relația acestuia cu angajatele sale, potrivit micilor bârfe, acesta având rolul de mic tiran, în cadrul aceleiași firme. Suspicios și c-o frică patologică de a nu fi furat, se zvonește cum că Dima ar avea obiceiul să-și verifice la sânge angajatele. Și nu oricum, ci într-un mod umilitor pentru acestea. Tot el, patronul neaoș român, ține foarte mult la codul vestimentar, nefăcând rabat de la cuvinte jignitoare, caz în care nu-i convine culoarea bluzei cuiva.

Și tot pe surse aflăm că Dima și-ar fi dori, la un moment dat, să monteze camere de luat vederi în baia uneia dintre casele sale de schimb valutar, motivându-și intenția cu suspiciunea că pe gemulețul de la baie ar putea intra hoții. Firește, acest lucru nu s-a mai materializat – din motive evidente.

CV – Cristian Dima

Cristian Dima pe internet

Găsit în conflict de interese, secretarul de stat Dima n-a demisionat. Demis din Guvern, a primit şefia ALDE Galaţi

Justiție Curată

Mizeria de la Transurb. ALDE Galați, în frunte cu traseistul Cristian Dima, ar trebui să dispară din viața publică, la alegerile locale din iunie 2020

Fără Mogul

Cristian Dima, rânjind de pe fațadele Jackpot: „Aici vor fi banii dumneavoastră!”

Știri de Galați

Cristian Dima a demisionat din ALDE, pentru un loc în Parlament

Viața Liberă

Cristian Dima, patron al unor case de schimb valutar și șef mai mic prin ALDE, îngrijorat de economie

HashtagNews.ro

Desigur, acestea nu sunt singurele mențiuni ale internetului, în ceea ce-l privește pe Cristian Dima, însă toate celelalte sunt advertoriale scrise la comandă acum, în perioada electorală, așadar nedemne și, cel mai probabil, nesincere.

Citește și: Profil de candidat – Irinel Stativă, pentru Camera Deputaților, din partea PSD

#News