Sancțiune record aplicată unui bărbat care a afirmat că nu i s-a permis să voteze

El a fost amendat pentru apeluri repetate la 112

Reclamațiile false din partea unor persoane care au susținut că nu li s-a permis să voteze la alegerile parlamentare din 1 decembrie s-au soldat cu amenzi de mii de lei. Cea mai mare amendă a primit-o un bărbat care a sunat de mai mult ori la poliție pentru același motiv, potrivit ziare.com.

Un bărbat a fost amendat pentru alertare abuzivă a autorităţilor, după ce a chemat Poliţia, nemulţumit să nu a fost lăsat să voteze într-o comună unde locuieşte fără forme legale.

Amenda, în cuantum de 8.000 de lei, a fost dată în condiţiile în care a alertat de mai multe ori Poliţia, având aceeaşi nemulţumire. „Poliţiştii din localitatea Nimigea de Jos au fost alertaţi de un cetăţean că nu ar fi lăsat să voteze, dar în urma verificărilor s-a stabilit că de fapt bărbatul are domiciliul în judeţul Alba şi locuieşte în Nimigea de Jos fără forme legale. Bărbatul a insistat să alerteze de mai multe ori poliţia deşi nu avea motiv, astfel că a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 8.000 de lei pentru alertare abuzivă”, au transmis, duminică seară, autorităţile din Bistriţa-Năsăud. Şi în judeţul Bacău a fost aplicate amenzi pentru fapte similare.

La Târgu-Ocna un bărbat de 60 de ani a sesizat Poliţia pe motiv că nu ar fi lăsat să voteze. Dar în urma verificărilor poliţiştii au stabilit că de fapt alegătorul era arondat unei alte secţii de votare.

„Bărbatul a alertat poliţia deşi nu avea motiv, astfel că a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei pentru alertare abuzivă”, informează autorităţile din Bacău. În acelaşi judeţ, un bărbat de 48 de ani a primit o amendă de 200 de lei după ce a provocat scandal în faţa secţiei de votare. El era nemulţumit că soţia sa nu a fost lăsată să voteze, refuzând că înţeleagă că femeia nu are cetăţenie română şi, prin urmare, nu are drept de vot în România.