Retrospectiva sportivă a anului 2020

Anul în care viața sportivă a fost pusă în „stand by”

Anul 2020, un an început cu flăcările din Australia, care a dat peste cap programului primului Grand Slam al sezonului – Australian Open, a continuat cu pandemia de Covid, care a pus o întreagă planetă în „stand by”. Un an în care competițiile au fost amânate sau anulate, prima dată după cel de al doilea Război Mondial.  Un an în care „suporterii” au fost doar niște chipuri de carton puse pe scaunele marilor arene, un an în care fiecare și-a revizuit viața personală, dar  și cariera.

Cu competiții internaționale întrerupte la jumătatea lunii martie și reluate parțial, pe parcursul verii sau chiar în toamnă și cu campionate interne derulate fără spectatori. Cu turnee preolimpice și mai apoi cu turnee finale și chiar cu Olimpiada de la Tokyo amânate pentru anul viitor.

Și pentru sportul românesc a însemnat încheierea bruscă a multor campionate.  Astfel au fost stabilite, la finele unor campionate trunchiate, campioanele la handbal, volei, baschet dar și alte discipline. Aceste situații nu au fost pe placul tuturor, deoarece au fost controverse cu privire la criteriile de departajare.

Au fost și câteva părți bune pentru acest lock-down, amânarea UEFA EURO 2020 a dat răgaz României să termine la timp stadioanele asumate. Asta chiar dacă, în urma preliminariilor, „tricolorii” nu vor fi prezenți la această ediție EURO.

Toamna adus competiții amânate din vară și chiar din primăvară. Tot fără spectatori și cu protocoale stricte cauzate de pandemie.  România joacă primele meciuri oficiale după 10 luni de pauză forțată, învingând Austria în deplasare cu 3-2 și remizând cu Irlanda de Nord, 1-1 pe teren propriu. Naționala de fotbal ratează calificarea la Euro 2021, fiind învinsă de Islanda cu 2-1 în barajul de accedere la turneul final.

Circuitul profesionist de tenis a intrat într-o pauză forțată, Simona Halep a reușit să se impună în turneul de la Dubai, au urmat luni de incertitudine cu privire la turneele deja stabilite, care picau „unul după altul”. Una dintre cele mai grele decizii a fost legat de „tradiționalul” Wimbledon, anulat prima dată după cel de-al doilea război. În ceea ce privește „zgura pariziană”, Roland Garros s-a disputat în septembrie, pe o vreme mult mai rece decât cea obișnuită, din perioada mai-iunie. Inedit a fost și faptul că RG a avut loc după Openul american, care s-a dovedit a fi turneul șanselor pentru jucătoarele aflate în circuit, multe dintre principalele favorite anunțându-și absența de la New York.  În 2020, cea mai bine clasată jucătoare de tenis din România, Halep a câștigat turneele de la Dubai, Praga și Roma, acumulând 23 de victorii și doar trei înfrângeri.

Un alt moment greu a fost cel al Jocurilor Olimpice, de la Tokyo, amânate pentru 2021, chiar dacă au fost discuții legate de anularea lor, din cauza evoluției epidemiologice.

Gimnastica românească în revenire. Gimnasta junioară Ana Bărbos obține un rezultat de invidiat la europenele de gimnastică: aur la individual compus și în finala pe echipe și aur la toate cele 4 finale pe aparate. Larisa Iordache își adaugă și ea în palmares două medalii de aur și una de argint la senioare și contribuie decisiv la argintul pe echipe. Juniorul Gabriel Burtănete câștigase și el un aur la sărituri, cu o săptămână înainte.

Citește și: Novak, de la MTS, vrea să participe la JO de la Tokyo

#News