Anul 2022 este declarat cel mai călduros an înregistrat în Spania după 1916, de la începerea înregistrării acestor date la nivel naţional, a anunţat luni Agenţia Naţională de Meteorologie (AEMET). 2022 este cel mai călduros an înregistrat în Spania, urmat de 2017 şi 2020, potrivit digi24.ro.
Și anii 2017 și 2020 au înregistrat temperaturi extrem de mari, dar 2022 bate recordul. Din cauza cădurii excesive și-au pierdut viața peste 4.700 de oameni.
„2022 a fost anul cel mai călduros din Spania după, cel puţin, 1916”, a precizat Agenţia pe Twitter, subliniind că a fost „prima dată când temperatura medie anuală a depăşit 15 grade Celsius”. „Până în 2011, (temperatura medie anuală) de 14,5 grade Celsius nu a fost niciodată depăşită. De atunci, acest lucru s-a produs de cinci ori”, a adăugat AEMET. AEMET precizează că a stabilit retrospectiv temperaturile medii anuale între 1916 şi 1961 plecând de la măsurători izolate şi modele statistice. La fel ca o parte a Europei, Spania a fost afectată în 2022 de mai multe valuri de caniculă, marcate de incendii de o amploare fără precedent, numeroase decese şi un nivel ridicat de secetă. „Pentru prima dată, două sezoane consecutive ale aceluiaşi an (vara şi toamna) au fost cele mai călduroase”, a subliniat AEMET pe 21 decembrie într-un raport provizoriu.
Decesul a aproape 4.744 de persoane în Spania este atribuit căldurii din vara anului 2022, potrivit estimărilor unui Institut de Sănătate Publică. Peste 300.000 de hectare au fost transformate în cenuşă în Spania în urma incendiilor din 2022, cel mai ridicat bilanţ de la începerea măsurilor în 2000, potrivit Sistemului european de informare privind incendiile forestiere.
Primarul unei localități din România și-a redus salariul, pentru a face mai multe investiții