Un tânăr de 21 de ani din Vicovu de Jos a fost încătușat de polițiști și dus la secție după ce a refuzat să părăsească coada de mașini de la McDonald’s care bloca circulația pe bulevardul din centrul municipiului Suceava, potrivit digi24.ro.
Incidentul a avut loc în zona restaurantului McDonald’s din centrul municipiului Suceava.
Coada de autoturisme care aștepta la McDrive a depășit parcarea unității comerciale și a ocupat prima bandă a bulevardului Ana Ipătescu. Deoarece mașinile îngreunau circulația rutieră, un echipaj de poliție a intervenit. Un tânăr aflat la volanul unui autoturism Mercedes, cu numere provizorii, a refuzat să părăsească coada de mașini. Astfel, polițiștii l-au imobilizat și încătușat pe tânăr și l-au condus la secție. Tânărul, posesor al permisului de conducere de mai puțin de un an, a fost sancționat cu amendă contravențională totală de 5.945 de lei, pentru mai multe contravenții, printre care blocarea intersecției și nerespectarea indicațiilor polițiștilor. De asemenea, permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 30 de zile. Patronul Fermei Dacilor și doi administratori au fost reținuți pentru 24 de ore