Părinți din Bihor condamnați penal pentru împiedicarea accesului copiilor lor la învățământul obligatoriu

Ei îşi educau copiii acasă

Elevi
Elevi sursa foto pixabay

Doi părinţi din Bihor care au refuzat să-și trimită copiii la școală au fost condamnați la închisoare cu amânarea aplicării pedepsei. Cazul a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleşd (Bihor), la începutul anului trecut, ca urmare a unei reclamaţii depuse de directorul Liceului teoretic Bratca, localitate unde locuieşte familia de religie protestantă. Acest lucru după ce, în toamna lui 2021, cei doi părinţi şi-au retras din unitatea de învăţământ cei patru copii de vârstă şcolară, în vârste de 8, 10, 11 și 13 ani, potrivit ziare.com.

În faţa anchetatorilor, cei doi s-au declarat nemulţumiţi de faptul că, în 2020, au primit diverse notificări în care li se atrăgea atenţia că prezenţa la şcoală a copiilor este condiţionată de purtarea măştii ori erau informaţi despre vaccinare.

Ei au fost deranjaţi de trecerea la predarea orelor în sistem online, deoarece nu le-au permis nici până atunci copiilor accesul la internet şi nici la televizor. Copiii au fost înscrişi la Home Life Academy și la West River Academy, unităţi şcolare private din SUA, care le oferă îndrumare părinţilor decişi să-şi educe singuri copiii contra unei taxe care, în 2021, s-a cifrat la 250 dolari pe an/familie. 

Procesul s-a judecat la Judecătoria Aleşd

Cei doi părinţi au fost acuzaţi de împiedicarea accestului la învămământul general obligatoriu, infracţiune pedepsită cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. În faţa judecătorului, cuplul nu şi-a asumat vreo vină. Femeia a declarat chiar că procedura judiciară reprezintă o formă de hărţuire, dar, în final, judecătorul a dat dreptate procurorilor. 

Cei doi soţi au fost obligaţi să presteze câte 40 zile de muncă în folosul comunităţii.

Verdictul judecătorilor mai poate fi atacat de procurori şi de cei doi părinţi în termen de 10 zile de la comunicat însă, până pe 2 ianuarie 2024, părţile nu au uzat de acest drept. MAE, avertizare de călătorie în Franța