Salvamont
Salvamont. Sursa foto: salvamont Romania

Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat vineri dimineaţă, că, în ultimele 24 de ore, a înregistrat un număr record, dar nedorit, de intervenţii, fiind primite 161 de apeluri de urgenţă. Cele mai multe dintre acestea, 26, au fost adresate salvamontiştilor din Predeal, potrivit ziare.com.

Un total de 162 de persoane au fost salvate, dintre care peste 100 au avut nevoie de transport la spital.

Salvamontul face câteva recomandări pentru cei care asistă la un incident pe pârtie, în care sunt implicate persoane accidentate sau cu probleme de sănătate. ”RECORD ABSOLUT, nedorit, al intervenţiilor de salvare montană şi prim ajutor înregistrat în istoria Salvamont Romînia, într-o singură zi.

Ieri, 2 ianuarie 2025, cei 530 de salvamontiştii din întreaga ţară, aflati în serviciul de tură operativă in bazele şi posturile Salvamont au fost solicitaţi să intervină la 161 de apeluri de urgenţă, un număr îngrijorator de mare de intervenţii

Astfel, 26 apeluri pentru Salvamont Predeal, 21 apeluri pentru Salvamont Sinaia, 14 apeluri pentru Salvamont Maramureş, 12 apeluri pentru Salvamont Municipiul Braşov, 12 apeluri pentru Salvamont Harghita, 11 apeluri pentru Salvamont Prahova, 9 apeluri pentru Salvamont Lupeni, 7 apeluri pentru Salvamont Gorj, 6 apeluri pentru Salvamont Caraş Severin-Muntele Mic, 5 apeluri pentru Salvamont Borşa, 5 apeluri pentru Salvamont Suceava, 5 apeluri pentru Salvamont Voineasa, 4 apeluri pentru Salvamont Mureş, 4 apeluri pentru Salvamont Neamţ, 3 apeluri pentru Salvamont Alba, 3 apeluri pentru Salvamont Bihor, 3 apeluri pentru Salvamont Cluj, 2 apeluri pentru Salvamont Judeţul Braşov, 2 apeluri pentru Salvamont Dâmboviţa, 2 apeluri pentru Salvamont Vatra Dornei, 2 apeluri pentru Salvamont Hunedoara, 1 apel pentru Salvamont Sibiu, 1 apel pentru Judeţul Alba, 1 apel pentru Judeţul Braşov.”, transmite Dispeceratul Naţional Salvamont.

În cazul acestor intervenţii au fost salvate 162 de persoane, iar peste 100 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală în spitale.

Dintre acestea, 68 au ajuns la spitale fiind transportate de Ambulanţele SAJ, SMURD si SALVAMONT, iar altele, cu afecţiuni mai putin urgente, au primit acordul sa fie transportate cu maşinile aparţinătorilor. Gradul de răspuns la aceste intervenţii a fost de 100%. Au fost primite şi 83 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile.