Convins că amenzile nu funcționează chiar așa de bine, premierul Florin Cîțu a anunțat că are de gând să schimbe foaia, în ceea ce-i priveste pe operatorii economici care nu respectă regulile impuse perioadei, notează Epoch-Times. Astfel, în urma ședinței de Guvern de astăzi s-a decis propunerea unui act normativ care precede suspendarea pe o perioadă determinată de timp a tuturor operatorilor economici care nu respectă regulile aferente stării de alertă.
„Această propunere vine exact după ce aceste observaţii pe care le-am avut în ultima perioadă pentru un act normativ care să reglementeze această situaţie, cu suspendarea activităţii pe o perioadă determinată. Şi vor fi mai multe propuneri acolo”, a declarat premierul Florin Cîțu, astăzi, la Palatul Victoria, potrivit sursei citate anterior.
Florin Cîțu: „Şi atunci, pentru că nu sunt respectate regulile, trebuie să schimbăm regulile jocului”
În același set de declarații, premierul a mai spus că nu are de gând să mărească valoarea amenzilor date, întrucât, din câte s-a putut observa, acestea nu au, oricum, niciun efect. „Este vorba de suspendarea activităţii pe o perioadă determinată.”, a mai spus Cîțu.
Cu toate că anunțul nu are, în acest moment, caracter oficial, dacă va intra în vigoare ar putea atrage după sine suspendarea oricărui operator economic care nu respectă regulile, într-o primă instanță cu două săptămâni, urmând ca în cazul unei recidive această perioadă să crească.
Reamintim că în ultima perioadă, un număr mare de pub-uri și restaurante din Centrul Vechi al Capitalei au încălcat normele stării de alertă, funcționând și după ora maximă de închidere (23:00), unele dintre acestea depășind inclusiv capacitatea maximă acceptată, de 30% din cât permite, în mod obișnuit, locația respectivă. Însă nu numai Capitala are probleme de acest fel, nenumărate sesizări fiind înregistrate și în restul țării, unde atitudinea pare să fie una identică, de sfidare a legii.
Citește și: Ciolacu își vrea legea înapoi. Premierul Cîțu, văzut ca „vânzător de țară”