România este țara proprietarilor, țara celor care visează la un apartament ”cu acte în regulă” și țara celor care plătesc chirii mărișoare, dar strâng lunar pentru a deveni proprietari.
Moștenire, un teren ieftin cumpărat undeva, la țară, un apartament la cheie pentru care ai nevoie de partener și banul jos, sau rate eterne la ”prima casă”, românul are simțul proprietății în sânge.
Ce se întâmplă, însă, când spațiul de locuit devine mobil, iar toată viața ta din apartament se mută într-o rulotă? Sau, așa cum ne corectează Vanessa, o autorulotă?
Căruța cu coviltir, visul din copilărie și o îndrăgostire pasageră
Adoră călătoriile, iar ”acasă” a însemnat, uneori, singurătate. Dacă integrarea înseamnă drumuri pe patru roți, Vanessa a ales un ”acasă” mobil.
Nu a cumpărat autorulota ca să fugă de lume, ci ca să fugă prin lume.
”Când eram copil și vedeam căruțe cu coviltir, îmi imaginăm viitorul într-una. Crescând, bineînțeles, am renunțat la ideea căruței cu coviltir.
În 2019 m-am îndrăgostit de un nomad, un camperlifer care experimenta stilul acesta de viață, de câțiva ani deja. Cele câteva zile petrecute în autorulota lui m-au convins că astfel de viață e perfectă pentru mine.
Relația cu el n-a durat, dar eu mi-am urmat visul. Am cumpărat o autorulotă, m-am înscris la școala de șoferi, am luat permisul din prima încercare și-am pornit în lume să-mi trăiesc visul. Mă rog, aproximativ, pentru că a apărut covidul”.
Îi lipsește mașina de spălat și o baie într-o cadă cu apă la discreție. Dar, cam atât. În doar 6 luni a străbătut România și Bulgaria, făcând aproximativ 13 000 de km.
Vanessa nu crede că e singură femeie care conduce o autorulotă, dar, cu siguranță, este singură femeie din România care trăiește în acest stil. Și nu o contrazicem.
”Prietenii mei mă cunosc destul de bine ca să știe că eu ce-mi doresc, obțin. Sau fac. Nu, nu a încercat nimeni să mă descurajeze, dar s-au asigurat că știu ce mă așteaptă cu adevărat și sunt pregătită pentru asta. Oricum, nu există nicio ființă umană care să aibă suficientă autoritate în fața mea încât să conteze părerea sa suficient de mult pentru mine, recunosc asta. Îmi trăiesc viața după propriile reguli.
Mai sunt vreo două cupluri, dacă nu mă înșel, dar nu trăiesc în autorulotă chiar full time. Eu sunt singura camperlifer real, ca să spun așa, din România.
Carnetul de șofer: un pașaport spre libertate
Deși de pe băncile școlii de șoferi am urcat direct la volanul unei dube de 3,5 tone și 6,25 m, și, deși frica a fost pe măsură, m-am descurcat foarte bine.
Cele câteva incidente nu s-au datorat abilităților mele șoferești, ca să spun așa, ci lipsei de experiență în a evalua condițiile de campare.
În 6 luni am străbătut România și Bulgaria, am făcut aproximativ 13 000 de km. Am întâlnit oameni diferiți și m-am confruntat cu diferite situații, dar de fiecare dată s-a terminat cu bine orice aventură”.
Colegii de ”apartament” sunt, de fapt, familia: un câine și o pisică
”Călătoriile cu două animale sunt ideale. Rhett s-a adaptat foarte ușor. Iar Sky… ei bine, Sky s-a născut pe stradă, dar a crescut în autorulotă.
Avea doar 3 săptămâni când Rhett a găsit-o, și noi eram deja de o lună rezidenți permanenți ai Buburuzei (n.r. autorulotei), iar ea s-a adaptat perfect. Îl urmează pe Rhett peste tot, este curioasă, îndrăzneață și foarte independentă, dar niciodată nu se depărtează prea mult de noi. Întotdeauna revine acasă, indiferent unde campăm. Este dovada vie a adaptabilității și inteligenței pisicilor la orice condiție, și îl adoră pe Rhett. Lui i-a luat ceva timp să o accepte, chiar și mie, dar azi e parte din familia noastră fără rezerve.”
Un apartament nu este un loc ideal pentru un câine husky, iar libertatea Vanessei înseamnă libertatea pe care o poate oferi familiei. Atât cățelul, cât și pisica sunt educați pentru supraviețuire. Învață alături de ei. Învață din instinctele lor. Învață din fiecare zi.
”Dacă mă tem să-i pierd?! Nu, nu mă tem, deși este, în mod cert, o posibilitate. Mai ales pentru Sky care se dezorientează foarte ușor și e încă un pui, dar eu i-am educat pe amândoi pentru supraviețuire, în primul rând. Rhett are avantajul de-a fi câine și e și matur, plus că e microcipat. El știe să se ferească de mășini, e apt să facă față câinilor vagabonzi, e sociabil cu oamenii, la Sky mă bizui doar pe instinctele ei.
Nu mă las niciodată copleșită sau condusă de frici. Ar însemna să le condiționez libertatea, ceea ce e inacceptabil pentru mine. Unul dintre criteriile fundamentale care au stat la baza alegerii acestui stil de viață a fost și libertatea de mișcare oferită lui Rhett. Un husky închis între patru pereți, nu e deloc un ideal fericit.
Să aleg stilul ăsta de viață și să-i condiționez libertatea pentru că eu mă tem, mi se pare o utopie. Acum că Sky a intrat în familia noastră, același criteriu i se aplică și ei. Aleg pentru campat locuri relativ sigure pentru ei și le dau libertatea pe care și eu mi-o doresc.”
Cu autorulota peste graniță: bulgarii respectă și iubesc animalele de companie
”În Bulgaria, la un moment dat, pisica s-a furișat pe lângă mine. A sărit din mașină și s-a dezorientat atât de tare, încât a luat-o la fugă fix pe mijlocul străzii, în loc să o traverseze. N-am stat pe gânduri și m-am lansat în urmărirea ei. Am perturbat traficul pe ambele sensuri atunci, dar bulgarii s-au dovedit a fi niște oameni de excepție. Au oprit mașinile în liniște, ba chiar doi dintre șoferii opriți m-au ajutat să o prind. Nu ne-a înjurat și bruscat nimeni.”
A învățat, în timp, să ignore intoleranța tipic românească, lipsa de empatie, de implicare. A observat diferențe fundamentale între două țări vecine care impart același litoral, aceiași turiști, aceiași oameni.
Dacă Bulgaria a convins-o să rămână, România nu mai înseamnă ”acasă”.
”Am observat toleranța bulgarilor la animelele de companie pe toate plajele vizitate. Rhett și Sky deveneau rapid centrul de atracție. Dacă Rhett stătea cuminte sub umbrela lui, Sky invada fără rușine prosoapele vecinilor de plajă, se răhățea în nisip fără jenă, provoca la joacă pe oricine avea ea chef și se lăsa alintată de cine voia.
Cu românii e mai greu. Intoleranța și lipsa unora de empatie sunt chiar strigătoare la cer uneori, dar eu am invățat să ignor. E drept, intenția mea e să părăsesc România cât de repede se va putea. Țara asta e irecuperabilă, și oricum îi lipsesc cu desăvârșire facilitățile pentru rulotismul de orice fel, cu excepția câtorva campinguri care se remarcă doar prin prețurile nejustificate, nu prin condiții. Ca la români, deh…”.
A renunțat la tocuri, eleganță și manichiura perfectă: ”Am învățat mecanică, să schimb roți, am învățat ”limba” motorului”
Prietenii o susțin, iar pe ”neprieteni” a învățat să-i ignore. S-a detașat total, nu primește și nici nu pune mare preț pe critici. Nu o preocupă ce spun oamenii și, deși mulți o consideră o inspirație, Vanessa privește mesajele ca pe simple încurajări. Nu se consideră un role-model și nici nu își dorește asta. Totuși, mulți aplaudă, dar puțini știu ce înseamnă, cu adevărat, schimbarea: ”Oamenii nu au curaj să îmi calce pe urme”.
”Într-un an de zile de trăit ”pe drumuri’”, doar în compania animăluțelor mele, am realizat că am făcut alegerea potrivită pentru mine și pentru ei. Nu e deloc o viață ușoară, în special când ești o femeie singură, dar, cumva, m-am descurcat întotdeauna.
Am învățat să cer ajutor, am învățat mecanică, reguli de condus pe care nu le înveți la școală, să manevrez butelii, să schimb roți, să asigur autorulota în staționare cu cale și saboți. Am învățat ”limba” motorului, să alimentez cu apă, să controlez consumul de apă, electricitate și gaz, să caut locul ideal de campat, să îmi gestionez emoțiile.
Am luat viața de la zero și, deși a trebuit să renunț la tocuri, eleganță, manichiură perfectă și machiaj zilnic, am descoperit că o viață simplă, grea chiar, mi se potrivește mănușă și mă face fericită”.
Camionagii și apelul la 112
”Cea mai inspăimântătoare experiență cu Buburuza? Hmm… au fost câteva experiențe mai dure, cum ar fi eșuatul în noroi sau în nisip, momentul când am ajuns pe gură unei râpe și a trebuit să cer ajutor la 112, șicanările din trafic și confruntările cu camionagii, dar nu, nu pot spune că ceva chiar a fost înspăimântător.
De fapt, nici nu cred că există ceva care cu adevărat m-ar putea înspăimânta. Sunt genul acela de femeie care le-a cam văzut și trăit pe toate. Cu greu mă mai poate speria ceva, dar nici nu-mi doresc să tentez Providența”.
Vanessa spune că mașina ideală există și, da, poate fi transformată în apartament. Important este să știi să alegi. Informarea serioasă este esențială, iar achiziționarea unei autorulote trebuie făcută doar cu avizul unui specialist sau, cel puțin, al unui cunoscător. În rest, îți trebuie doar…voință. Cu toate acestea, dacă ai un apartament, păstrează-l.
”Achiziționarea unei autorulote doar pentru deplasările de la un camping la altul e o tâmpenie, scuzați-mi franceză. E ca și cum renunți la apartament să nu-l mai auzi pe vecinul cu bormașina și te muți în autorulotă să-i asculți manelele vecinului de camping când e treaz, și sforăielile când doarme. Pe bune?!!”
Realitatea contrazice viața de pe Instagram: ”Casa mea e acolo unde parchez”
Nu a cumpărat doar un apartament mobil, ci a investit într-un stil de viață. Și, totuși, Vanessa spune că acest stil de viață nu este pentru cei nehotărâți. Dacă urmărești viața de pe Instagram a ”nomazilor moderni” vei avea impresia că viața în autorulotă este una ideală. Nu plătești facturi, te afli în continuă mișcare și bifezi libertatea absolută. Dar:
”Camperlife-ul nu este pentru cei slabi de înger. Nu e nici pentru cei care cred că imaginile idilice de pe instagram sunt definiția reală a acestui stil de viață. Din contră, chiar…
Viața pe roți presupune maturitate, asumare, curaj, tărie de caracter, capacitate de orientare în spațiu, versatilitate și adaptabilitate. Nu e pentru oricine, dar e, în mod cert, un mod de viață autentic, unul plin de satisfacții și provocări pe care stilul de viață normal nu ți le va oferi niciodată.
Viața departe de oameni, în compania câinelui și/sau pisicii tale, trezindu-te de fiecare dată într-un alt loc, depășindu-ți limitele și înfruntând natura e viața pe care n-o găsești în cărți, doar o poți experimenta real.
Trebuie doar să știi ce vrei.”
